Raportul anual pentru 2005 publicat ieri de Consiliul Concurentei releva faptul ca, pentru prima data de la inceperea negocierilor cu Uniunea Europeana, este recunoscut succesul institutiei romane de reglementare a mediului concurential, dupa adoptarea unor decizii transante in ceea ce priveste acodarea ajutoarelor de stat. Avand in vedere stricta delimitare a domeniilor unde statul poate acorda acest tip de facilitate dupa momentul 2007, nici nu e de mirare mana libera pe care ne-o dau comunitarii.
Dupa raportul de tara din luna mai, presedintele Consiliului Concurentei, Mihai Berinde, isi exprima satisfactia ca din documentul elaborat de Comisia Europeana lipseste orice referire la mediul concurential, ceea ce inseamna, in opinia sa, ca problemele din domeniu de care s-ar fi putut lega Uniunea pentru declansarea clauzei de salvgardare au fost definitiv solutionate.
Scade valoarea ajutoarelor de stat
Faptul ca structura de reglementare a mediului concurential si-a ascutit dintii si a muscat zdravan din plapuma sub care se ascundeau multi abonati la eludarea legii a dus la un bilant pozitiv al realizarilor din 2005. Astfel, anul trecut au fost autorizate 66 de ajutoare de stat, valoarea totala a lor coborand sub 4,2 miliarde de lei, adica o pondere de 38% din cele acordate in 2004. Constatam in acest fel, pe de o parte, ca autoritatile au fost mult mai precaute si nu s-au mai aruncat cu capul inainte de fiecare data cand o companie a cerut astfel de sprijin. Pe de alta parte, s-ar putea deduce ca firmele romanesti incep sa nu mai fie dependente de ajutoarele de stat.
Mai mult, a crescut semnificativ ponderea detinuta de ajutoarele acordate unor intreprinderi care produc marfuri si executa sevicii de interes national, de la 17% in 2004 la 44,3% in 2005. Aceasta crestere se datoreaza orientarii, cu predilectie, a sprijinului financiar catre remedierea deficientelor din sectorul utilitatilor publice. Un alt program cu care se mandreste Consiliul este cel care vizeaza promovarea culturii concurentiale, in virtutea caruia a organizat peste 150 de manifestatii pentru responsabilizarea exponentilor mediului de afaceri, cu ajutorul a doua programe PHARE.
Mai multe controale
Cea mai importanta evolutie din activitatea de anul trecut, recunoscuta si de comisarii euopeni, a fost adoptarea unor decizii de recuperare sau de stopare a acordarii ajutoarelor de stat.
-Activitatea de control a ajutoarelor de stat a fost intensificata, numarul de controale efectuate de catre Consiliul Concurentei in teritoriu inregistrand o crestere de 1,3 ori fata de anul trecut (6.564 controale in 2005 fata de 4.880 in 2004). Activitatile de monitorizare si control desfasurate de Consililiul Concurentei in anul 2005 au vizat, cu prioritate, operatorii economici care isi desfasoara activitatea in zone defavorizate, zone libere si parcuri industriale-, se arata in documentul elaborat de Consiliu.
Astfel, din cele opt investigatii finalizate in 2005, patru s-au soldat cu decizii prin care s-a dispus recuperarea unor ajutoare ilegale, doua s-au solutionat prin acordarea conditionata a sprijinului, iar unei alte societati i s-a interzis primirea ajutorului de la bugetul public.
Incredere din partea UE
Structura care reglementeaza mediul concurential din Romania a fost inclusa ca obsevator, incepand cu 15 decembrie 2005, in cadrul Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica. Astfel, Consiliul Concurentei intra in reteaua europeana din domeniu, adaugandu-i-se la obiectele de activitate investigatii cu acoperire europeana, precum si investitii comune cu reprezentanti ai tarilor din afara UE.
Pe de alta parte, Consiliul Concurentei a castigat increderea reprezentantilor Comisiei Europene, fapt deosebit de important pentru mediul de afaceri romanesc, care consta in recunoasterea la nivel european a deciziilor luate, astfel ca o hotarare a Consiliului se va admite chiar si fara interventia Comisiei Europene. -Noi transmitem propunerea celor din Comisie, iar daca acestia nu intervin timp de trei luni, decizia intra in vigoare. Acest lucru este valabil numai pentru ajutoarele care au vor fi acordate dupa 2007-, a precizat Mihai Berinde.