Home Economic-Financiar România și Cipru cea mai mare creștere economică în primul trimestru

România și Cipru cea mai mare creștere economică în primul trimestru

DISTRIBUIŢI

România și Cipru au avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2015, comparativ cu precedentele trei luni, potrivit estimării preliminare publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Datorită unei creșteri economice trimestriale de 1,6%, România și Cipru sunt lideri în UE, fiind urmate de Spania și Bulgaria (ambele cu 0,9%), Slovacia (0,8%), Franța și Ungaria (ambele cu 0,6%), Olanda, Portugalia și Letonia (toate cu 0,4%), Belgia, Germania, Italia și Marea Britanie (toate cu 0,3%) și Austria (0,1%).

Potrivit datelor Eurostat, scăderi s-au înregistrat în Lituania (minus 0,6%), Estonia (minus 0,3%), Grecia (minus 0,2%) și Finlanda (minus 0,1%).

Cehia, Danemarca, Irlanda, Croația, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia și Suedia nu au raportat datele trimestriale privind avansul PIB-ului în primul trimestru din 2015 și nici datele anuale.

Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru din 2015 cu 0,4% în zona euro și în Uniunea Europeană, după ce în ultimele trei luni din 2014 s-a înregistrat un avans de 0,3% în zona euro și de 0,4% în UE.

În ritm anual, creșterea zonei euro s-a majorat în perioada ianuarie-martie 2015 la 1% în timp ce PIB-ul UE a înregistrat un avans de 1,4%, după o expansiune de 0,9% în zona euro și de 1,3% în UE, în trimestrul patru din 2014.

Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în România (4,2%), Ungaria (3,1%) și Slovacia (2,9%), Spania (2,6%), Olanda și Marea Britanie (ambele cu 2,4%), iar scăderi au fost raportate doar în Finlanda (minus 0,1%).

În cazul României, Institutul Național de Statistică (INS) a informat că Produsul intern brut a fost mai mare cu 1,6% în termeni reali în primul trimestru din acest an față de trimestru IV din 2014, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut a înregistrat o creștere cu 4,3% pe seria brută și cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Conform prognozei revizuite a BCE, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5% anul acesta, față de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii prețului la țiței și al deprecierii euro. De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătățit încrederea companiilor.

În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate recent de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.