Home Economic-Financiar Romanii care au avut depozite la BTR primesc banii in octombrie

Romanii care au avut depozite la BTR primesc banii in octombrie

DISTRIBUIŢI

Persoanele fizice care au avut depuneri la Banca Turco-Romana isi vor putea recupera banii cel mai devreme in a doua parte a lunii octombrie, data pana la care se vor finaliza listele cu deponentii si sumele pe care acestia le vor primi. Fiecare deponent-persoana fizica de la BTR va primi pe langa depunerea initiala si dobanda calculata la depozitul sau pana la data declararii falimentului bancii, insa in limita a 109 milioane de lei (valoare maxima garantata de stat la bancile falimentare). Surse din BNR sustin ca s-a reusit deja redactarea unei parti din lista finala cu persoanele fizice care vor primi bani, iar valoarea platii ce va fi efectuata de lichidatorul BTR, Fondul de Garantare a Depozitelor in sistemul bancar (a incheiat anul trecut cu un sold pozitiv de 1.200 miliarde de lei), va fi de vreo 220 miliarde de lei, suma care acopera insa numai 63% din depunerile persoanelor fizice la BTR. Astfel, o parte din creditorii-persoane fizice ai BTR nu-si vor putea recupera integral banii, fiind obligati sa astepte la masa credala. Insa este greu de crezut ca persoanele fizice care au avut la BTR depozite ce au depasit valoarea garantata de stat isi vor recupera integral banii, deoarece activele BTR insumeaza pe hartie doar 16,1 milioane de dolari, iar datoriile bancii erau de 42,2 milioane de dolari. Daca creditorii-persoane fizice ai BTR au totusi sanse in privinta recuperarii unei parti din bani, o situatie mai delicata o vor avea creditorii-persoane juridice (inclusiv banci comerciale), care vor trebui sa apeleze la grefa Tribunalului Bucuresti – Sectia Comerciala pentru a se inscrie la masa credala in dosarul de faliment al BTR, in conditiile in care obligatiile BTR catre aceste categorii de creditori depasesc 22 milioane de dolari.

BNR a cerut in 2000 sechestru asigurator pentru activele Bayindir din Romania

Surse oficiale din BNR sustin ca ar fi normal ca lichidatorul BTR sa valorifice si activele detinute de Bayindir in Romania, deoarece in octombrie 2000 (imediat dupa confirmarea fraudelor produse de actionarul majoritar), Banca Centrala a cerut sechestru asigurator asupra activelor grupului. Insa, tinand cont ca BTR a fost -un caz delicat din punct de vedere politic-, este posibil ca Bayindir sa scape de executare silita. Ipoteza este sustinuta de faptul ca sefii BNR s-au abtinut sa faca demersuri catre forurile bancare externe, in care sa sesizeze complicitatea unor banci turce din Olanda si Austria cu BTR la frauda de la BTR, deoarece acestea nu au dezvaluit auditorului bancii ca depozitele externe ale BTR au constituit garantii la imprumuturi contractate de Bayindir. Suspiciunile cu privire la faptul ca activele Bayindir din Romania nu vor fi executate rezida si din faptul ca autoritatile noastre i-au lasat pe cei doi presedinti ai BTR, Levent Yurukoglu si Fachim Tobur, sa plece nestingheriti, iar presedintele Bayindir, miliardarul Cortuk, nu a fost nicodata chestionat, desi era membru in CA al bancii. Astfel, daca nu se vor executa toate activele Bayindir din Romania, dupa finalizarea falimentului BTR este posibil sa se inregistreze pierderi de vreo 40 milioane de dolari. Insa acest lucru il vom afla in 3 septembrie a.c., data-limita la care lichidatorul BTR va trebui sa finalizeze un raport privind situatia exacta a bancii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.