Home Economic-Financiar Romanii pun semnul egal intre aderarea la UE si scumpiri

Romanii pun semnul egal intre aderarea la UE si scumpiri

DISTRIBUIŢI

Potrivit unui barometru de opinie realizat de catre Institutul pentru Libera Initiativa, majoritatea romanilor considera ca scumpirea produselor si a serviciilor este cel mai important efect al aderarii. Desi romanii sustin intens intrarea Romaniei in UE, barometrul a relevat ca ponderea celor care cred ca viata lor va fi mai buna dupa aderare este sub 50%. -Tinand cont si de procentul de 10% care nu agreeaza ideea integrarii, obtinem primele indicii despre un posibil viitor grup de eurosceptici-, se precizeaza in document. Barometrul a fost realizat prin intervievarea a 1.208 de subiecti in perioada 17-23 martie si a fost prezentat ieri in deschiderea conferintei -Dialoguri pentru prosperitate-, organizata de Alianta Confederatiilor Patronale din Romania si Camera de Comert Romania – America.

Un nou barometru de opinie realizat de catre Institutul pentru Libera Initiativa evidentiaza faptul ca majoritatea romanilor sunt de acord cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, dar cei mai multi considera ca scumpirea produselor si a serviciilor este cel mai important efect al aderarii.


Barometrul a fost realizat prin intervievarea a 1.208 subiecti in perioada 17-23 martie si a fost prezentat ieri, in deschiderea conferintei -Dialoguri pentru prosperitate-, organizata de Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR) si Camera de Comert Romania-America (AmCham). Rezultatele acestuia arata ca, cu o luna inainte de semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, 85% din populatie este de acord cu integrarea europeana, in timp ce 10% si-a exprimat dezacordul fata de acest proces.

Se contureaza un grup de eurosceptici

Desi romanii sustin intens intrarea Romaniei in UE, barometrul a relevat ca ponderea romanilor care cred ca viata lor va fi mai buna dupa aderare este sub 50%. Astfel, 43% din repondenti apreciaza ca vor avea o viata mai buna dupa integrare, 26% cred ca va fi la fel, iar 16% cred ca o vor duce mai greu. -Tinand cont si de procentul de 10% care nu agreeaza ideea integrarii, obtinem primele indicii despre un posibil viitor grup de eurosceptici-, se precizeaza in document. Romanii considera ca scumpirile vor fi un efect important al integrarii, dar pe de alta parte, ei cred ca prin acest proces vor fi atrase mai multe capitaluri straine. Alte temeri ale romanilor sunt legate de inchiderea intreprinderilor, de transformarea tarii intr-o piata de desfacere pentru economiile altor state, de cresterea impozitelor si de somaj (vezi si graficul alaturat).

Vom scapa de coruptie si birocratie?

Un numar important dintre repondenti isi pun sperantele in faptul ca integrarea europeana va contribui la reducerea coruptiei. In ceea ce priveste continuarea reformelor necesare pentru integrarea in UE la 1 ianuarie 2007, 53% din cei care au participat la sondaj sunt de parere ca Romania trebuie sa faca reformele cat mai repede pentru a se integra in 2007. Cu toate acestea, barometrul releva ca aproximativ o treime din populatie accepta riscul amanarii aderarii, in schimbul reducerii impactului reformelor economice si sociale. O alta intrebare a barometrului a fost legata de aspectele care ar putea intarzia integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Principalele obstacole identificate de participantii la sondaj sunt coruptia – 29% si comportamentul romanilor in strainatate – 14%. Romanii nu par prea ingrijorati de problemele economice. Modul de functionare a economiei, nerespectarea angajamentelor asumate sau slaba competitivitate a intreprinderilor romanesti au fost raspunsuri selectate de un numar redus de repondenti. Astfel ca numai 4% din intervievati au declarat ca se tem ca interesele altor state pot bloca integrarea Romaniei.

Intre oamenii de afaceri, parerile sunt impartite

Ieri, in timp ce membrii ACPR dezbateau problematica integrarii europene (dar si pe cea a Codului muncii), reprezentantii altei confederatii patronale – Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR) – anuntau o pozitie oarecum diferita in aceasta chestiune. -Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana fara ca intreprinzatorii sa cunoasca regulile minimale impuse pe plan economic de autoritatile de la Bruxelles poate duce la falimentul multor societati dupa 2007-, a afirmat presedintele UNPR, Marian Petre Milut. In perioada 12-17 aprilie, o delegatie a acestei confederatii s-a deplasat la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentantii Comisiei Europene si ai patronatelor stadiul pregatirii Romaniei pentru integrarea in UE. In opinia UNPR, Romania se gaseste intr-o -situatie alarmanta- in ceea ce priveste stadiul pregatirilor pentru aderare. -In acest moment exista pericolul real ca fondurile alocate Romaniei sa fie blocate, in cazul in care tara noastra nu isi respecta angajamentele si nu asigura un proces transparent al atribuirii contractelor din bani publici-. UNPR atrage atentia guvernului asupra faptului ca impactul negativ al aderarii asupra firmelor din Romania nu poate fi diminuat decat printr-o comunicare permanenta cu organizatiile patronale care au dovedit ca pot obtine rezultate bune atat in Romania, cat si in spatiul UE.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.