Desi piata romaneasca a cardurilor bancare se dezvolta foarte rapid in ultima perioada, romanii raman pe ultimul loc in Europa Centrala atat in privinta numarului de tranzactii cu astfel de instrumente si a numarului de carduri emise, cat si in privinta cheltuielilor realizate pe carduri. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de compania Visa CEMEA, pe baza datelor colectate in anul 2000. Potrivit vicepresedintelui companiei, Radu Obreja, situatia se datoreaza unui cerc vicios. Pe de o parte, comerciantii ezita sa instaleze aparate care sa permita clientilor plata prin astfel de instrumente, atat timp cat numarul de carduri emise de banci in piata este insuficient, iar, pe de alta parte, bancile se plang de numarul mic de POS-uri (puncte de vanzare), care impiedica dezvoltarea afacerii in Romania. Lista greutatilor poate continua cu reticenta agentilor economici din zona economiei gri de a accepta plati electronice, deoarece acestea i-ar obliga sa-si scoata afacerea la suprafata, dar si cu ponderea inca ridicata a fraudelor in cadrul tranzactiilor realizate pe carduri.
Numarul de carduri Visa emise in Romania ajunsese, la finele lunii martie 2001, la 570.000. La finele anului trecut, acestea erau in numar de 468.232. Desi cresterea fata de anul precedent a fost impresionanta, de 162%, Romania s-a situat cu mult in urma celorlaltor tari central-europene. Astfel, in Polonia au fost emise anul trecut 5,86 milioane de carduri Visa, in Ungaria – 1,515 milioane, in Cehia – 1,7 milioane, in Rusia – 1,116 milioane, iar in Slovacia – peste 743.000. Si in privinta numarului de tranzactii pe acest tip de carduri, Romania se situeaza tot pe ultimul loc in regiune, cu 7,333 milioane de tranzactii, fata de peste 172 milioane de tranzactii in Polonia, 35 de milioane in Ungaria, 48 de milioane in Cehia, 14 milioane in Rusia si 21 de milioane in Slovacia. Discrepanta fata de tarile din vecinatate este si mai evidenta in cazul cheltuielilor efectuate pe carduri. Daca romanii cheltuiau anul trecut cu astfel de instrumente doar 201,52 milioane de dolari, in Polonia, cheltuielile similare erau de aproape 46 de ori mai mari, in Ungaria si Cehia – de 11 ori mai mari, in Rusia – de sapte ori, iar in Slovacia, de peste trei ori mai mari. Valoarea medie a unei tranzactii a fost, in acelasi an, de 27,6 dolari in Romania, fata de 53 de dolari in Polonia, 47,73 dolari in Cehia si 65,48 dolari in Ungaria.
Statele Unite – destinatia preferata de romani pentru a cheltui pe carduri
Cea mai frecventa utilizare pe care romanii o dau cardurilor a ramas retragerea de numerar de la ATM-uri. In 2000, pe carduri Visa s-au efectuat peste sapte milioane de retrageri de numerar, insumand 180 milioane de dolari, in timp ce la punctele de vanzare de la comercianti nu s-au realizat decat 214.696 de tranzactii, cheltuielile aferente nedepasind 19 milioane de dolari, in crestere cu 77% fata de anul precedent.
O mare parte dintre cheltuielile pe carduri Visa au fost efectuate de romani in strainatate. Destinatiile preferate de detinatorii autohtoni au fost, anul trecut: Statele Unite, unde s-au cheltuit pe carduri emise in tara noastra, 3,468 milioane de dolari, Germania, unde importurile pe carduri Visa au totalizat 3,337 milioane de dolari, Franta – cu cheltuieli de 1,957 milioane de dolari, Italia – 1,8 milioane de dolari, Marea Britanie – 1,413 milioane de dolari, Austria – 957.000 de dolari si Elvetia, unde romanii au cheltuit 720.000 de dolari.
Exporturi electronice de 77 milioane de dolari
Tot mai multi bani au inceput sa cheltuiasca pe carduri Visa si strainii in tara noastra. Volumul cheltuielilor efectuate de nerezidenti in Romania, in fapt exporturile romanesti pe carduri, a crescut, astfel, de la 52,6 milioane de dolari, in 1998, la 60,7 milioane de dolari, in 1999, pentru a ajunge, in 2000, la 77 milioane de dolari. Cea mai mare parte, respectiv 52,5 milioane de dolari, au fost cheltuite pe carduri emise in tari europene, 18,5 milioane de dolari – pe carduri emise in America de Nord, 3,2 milioane de dolari – pe carduri emise in Asia, 2,3 milioane de dolari – pe carduri emise in Australia si Noua Zeelanda si 0,4 milioane de dolari – pe carduri emise in America de Sud.
De la ATM-urile din Romania, francezii au retras, in 2000, peste 4,4 milioane de dolari, americanii – 3,86 milioane de dolari, italienii – 3,27 milioane de dolari, britanicii – 2,76 milioane de dolari, spaniolii – 837.000 de dolari, germanii – 717.000 de dolari, iar suedezii – 522.000 de dolari. Cel mai mult au cheltuit, pe carduri Visa, in acelasi an, la punctele de vanzare din Romania, italienii, respectiv 11,7 milioane de dolari. La magazinele sau restaurantele din tara si-au mai lasat banii, pe carduri, si francezii – 9,2 milioane de dolari, britanicii – 8,4 milioane de dolari, germanii – 3,6 milioane de dolari, israelienii – 3,1 milioane de dolari, turcii – 2,2 milioane de dolari, austriecii – 1,84 milioane de dolari, spaniolii – 1,81 milioane de dolari, cipriotii – 1,8 milioane de dolari si belgienii – 1,6 milioane de dolari.