Home Economic-Financiar Romanii vor avea comunicatii chiar si in cele mai izolate localitati

Romanii vor avea comunicatii chiar si in cele mai izolate localitati

DISTRIBUIŢI

Sambata a intrat in vigoare, in urma publicarii in -Monitorul Oficial- al Romaniei nr. 750/2004, Decizia presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC) nr. 1074/2004 privind implementarea serviciului universal in sectorul comunicatiilor electronice.

Documentul reglementeaza modalitatile de implementare a serviciului universal in sectorul comunicatiilor electronice, prin stabilirea conditiilor si a procedurii de desemnare a furnizorilor de serviciu universal, precum si prin stabilirea mecanismului de compensare a costului net de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal in conditii de eficienta.

Decizia identifica doua solutii pentru sporirea accesului comunitatilor izolate la serviciile de comunicatii electronice. Prima solutie consta in instalarea unor telecentre – spatii in care poate fi asigurat accesul membrilor unei comunitati la o retea publica de telefonie, la un punct fix, astfel incat locuitorii sa poata beneficia de servicii de telefonie destinate publicului si de servicii de acces la Internet. A doua solutie implica instalarea unor telefoane publice cu plata, prin intermediul carora va fi asigurat accesul la servicii de telefonie.

Astfel, in vederea indeplinirii obiectivului privind asigurarea disponibilitatii, calitatii si accesibilitatii acelor servicii din sfera serviciului universal care reprezinta mijloace rezonabile de acces la serviciul de telefonie destinat publicului, ANRC va impune in sarcina furnizorilor desemnati obligatia de a asigura furnizarea unui set de servicii la tarife accesibile si la un anumit nivel de calitate. Astfel, printre serviciile obligatorii se numara serviciul de acces la reteaua publica de telefonie, la un punct fix, prin intermediul telecentrelor si serviciul de acces la telefoanele publice cu plata, in acele localitati stabilite de catre ANRC, pe baza unui studiu la nivel national, ca fiind localitati eligibile.

Localitatile vor fi alese in functie de necesitati

Localitatile in care se vor instala cu prioritate telecentre si telefoane publice cu plata vor fi alese dintre localitatile eligibile, avandu-se in vedere criterii precum gradul de disponibilitate a serviciilor de telefonie, numarul de locuitori si eficienta implementarii unor astfel de proiecte.

In localitatile astfel alese, ANRC va desemna, prin licitatie sau, ca exceptie, din oficiu, furnizorii de serviciu universal care vor avea obligatia de a pune la dispozitia publicului telecentre si/sau telefoane publice cu plata. Astfel, in cazul desemnarii prin licitatie, suma la care s-a adjudecat licitatia constituie costul net al furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal, urmand a fi virata, la cerere, furnizorului de serviciu universal, conform mecanismului de compensare stabilit de ANRC. De asemenea, in cazul desemnarii din oficiu, costul net al furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal este reprezentat de diferenta negativa dintre beneficiile comerciale si costurile implicate de furnizarea accesului la reteaua publica de telefonie, la un punct fix, prin intermediul telecentrelor sau al accesului la telefoanele publice cu plata, in conditiile stabilite de catre ANRC, calculate pe perioada de desemnare si actualizate la momentul adoptarii deciziei de desemnare. Costul net astfel stabilit va fi virat, la cerere, furnizorului de serviciu universal, conform mecanismului de compensare stabilit de ANRC.

La licitatia pentru instalarea de telecentre si amplasarea de telefoane publice cu plata pot participa toate persoanele care furnizeaza cumulativ retele publice de comunicatii electronice, precum si servicii de telefonie destinate publicului. Pentru mai multe informatii, poate fi consultata adresa http://www.anrc.ro/ro/acteemise.htm, care contine textul Deciziei nr. 1074/2004 privind implementarea serviciului universal in sectorul comunicatiilor electronice.

12 milioane de euro, taxa de la opt operatori de telefonie

In 2004, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) va percepe de la furnizorii de comunicatii electronice si de la furnizorii de servicii de telefonie cu o cifra de afacere mai mare sau egala cu trei milioane de euro o taxa egala cu 0,8% din cifra de afaceri, dupa scaderea veniturilor din interconectare si serviciile de roaming (pentru clientii proprii). In perioada 2005-2010, procentul va fi de 0,5%, dar nu mai mult de doua milioane de euro pentru fiecare furnizor. In acest an, MCTI estimeaza ca va colecta in acest mod aproximativ 12 milioane de euro de la opt operatori, a caror cifra de afaceri se situeaza la nivelul mentionat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.