Depozitele populației și ale firmelor au crescut în mai cu 0,7% față de aprilie, pånă la nivelul de 168,45 miliarde lei, iar comparativ cu aceeași lună din 2009 avansul a fost de 8,4%, potrivit datelor Băncii Naționale a Romåniei (BNR).
Plasamentele în lei ale populației și firmelor au scăzut cu 0,1% în mai față de aprilie, la 106,23 miliarde lei, dar au crescut cu 7,1% față de aceeași lună din anul anterior, se arată într-un comunicat al BNR.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au scăzut în mai, față de aprilie, cu 0,6%, la 62,80 miliarde lei. Comparativ cu luna mai a anului trecut, depozitele în lei au urcat cu 6,7% (2,2% în termeni reali).
În același timp, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,6%, pånă la 43,42 miliarde lei. La 31 mai 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,8% (3,2% în termeni reali) față de perioada similară a anului trecut.
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au urcat cu 2,2% în mai față de aprilie, la 62,22 miliarde lei. Exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,9%, la 14,88 miliarde euro. Raportat la luna mai a anului precedent, plasamentele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 10,7% (exprimate în euro cu 10,7%).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 17,7% (exprimate în euro au crescut cu 17,7%), la 38,41 miliarde lei, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 1% (1% exprimate în euro), la 23,80 miliarde lei.
Comparativ cu luna aprilie 2010, depozitele în valută ale populației au urcat cu 2%, iar cele ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) cu 2,5%.
A crescut și creditul neguvernamental
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în mai cu 2% față de luna similară de anul trecut, la 203,11 miliardei lei, în contextul diminuării componentei în lei cu 4,7% și majorării celei în valută cu 6,7%.
În termeni reali, creditul neguvernamental a scăzut cu 2,3% față de mai 2009, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a Romåniei (BNR).
Față de aprilie 2010, creditul neguvernamental a crescut în mai cu 1,4% (1,2% în termeni reali).
Creditul în lei s-a diminuat cu 0,1% (-0,3% în termeni reali) în mai față de aprilie, la 78,075 miliarde lei, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 2,4% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,1%), la 125,036 miliarde lei.
Soldul împrumuturilor în lei contractate de gospodării se situa la finele lunii mai la 37,87 miliarde lei, în creștere cu 0,1% comparativ cu aprilie. Față de finele lunii mai 2009, creditele în lei acordate gospodăriilor s-au redus cu 5,4%.
În ceea ce privește creditele în lei contractate de persoanele juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), soldul a scăzut cu 0,3% față de aprilie și cu 4% comparativ cu luna similară a anului trecut, la 40,19 miliarde de lei.
Soldul creditului neguvernamental în euro acordat gospodăriilor a avansat în perioada analizată cu 2% față de luna precedentă, la 62,61 miliarde de lei. Comparativ cu sfårșitul lunii mai 2009, împrumuturile în euro ale gospodăriilor au urcat cu 4,6%.
Împrumuturile în euro acordate firmelor însumau în mai 62,42 miliarde de lei, cu 2,7% peste nivelul de la finele lunii aprilie și cu 9% mai mult decåt în perioada similară a anului trecut.
Creditul guvernamental a crescut în luna mai cu 1,7%, pånă la 53,182 miliarde lei. La 31 mai 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 60,3% (53,5% în termeni reali), față de perioada similară din 2009.