Home Economic-Financiar Rompetrol vinde benzina tip euro la preturi romanesti

Rompetrol vinde benzina tip euro la preturi romanesti

DISTRIBUIŢI

Conducerea grupului Rompetrol a anuntat ieri ca Rafinaria Petromidia este singura din Romania capabila sa produca 100% combustibili tip euro, nepoluanti si ecologici.

Potrivit directorului general al Rompetrol Rafinare, Eric Kish, daca la preluarea Petromidiei de catre Rompetrol aici se rafinau un milion de tone, acum, capacitatea de rafinare a crescut la 3,2 milioane de tone/an, tinta pentru 2003 fiind de 3,8 milioane de tone. In acest interval de timp, costul de rafinare pe tona a scazut de la 55 la 20 de dolari/tona.

In ceea ce priveste productia de carburanti tip euro, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, a precizat ca grupul pe care-l conduce si-a stabilit ca obiectiv ca pana in 2004 sa devina lider pe aceasta piata. In prezent, la statiile Rompetrol din mediul urban se vand carburanti tip euro reprezentand 20-30% din total, comparativ cu numai 5-8% in urma cu doi ani. Tot dl Patriciu a anuntat ambitiosul obiectiv ca, in urmatoarele 18 luni, Rompetrol sa depaseasca cifra de afaceri a SNP Petrom. Totusi, grupul nu isi propune sa depaseasca cota de piata detinuta in prezent in Romania, de 25-28%.

O veste buna si pentru bucuresteni: la benzinariile existente, in numar de noua, se vor adauga pana la finele anului inca cinci. Si numarul depozitelor companiei din intreaga tara va creste in 2003 de la cinci la sapte.

Rompetrol vizeaza si cucerirea de noi piete externe, alaturi de Bulgaria si Turcia. In aceasta din urma tara, Rompetrol a vandut anul trecut 400.000 de tone, intentia pentru acest an fiind de dublare a cantitatii. Pe de alta parte, Rompetrol vrea sa patrunda si pe piata sarbeasca a carburantilor.

In alta ordine de idei, si SNP Petrom a initiat un program de investitii de 100 milioane de dolari, pentru modernizarea si retehnologizarea rafinariilor in vederea producerii carburantilor dupa normele euro 3. Potrivit directorului general al Petrom, Gheorghe Constantinescu, -pana in anul 2005, intreaga cantitate de carburanti produsa de Petrom va fi de tip euro, drept urmare productia de benzina cu plumb va inceta in totalitate-. La randul sau, Dan Ioan Popescu, ministrul industriei, spune ca -daca Petrom nu face aceste investitii se va inchide, deoarece concurenta in domeniu este acerba. In toata Europa s-a trecut la euro 3 si se discuta deja de euro 4 si euro 5. Sunt niste conditii de calitate ce vor elimina partial concurenta. Cine n-are bani de investitii pentru modernizare va fi eliminat de pe piata-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.