Home Economic-Financiar Rompetrol vrea sa mai cumpere o rafinarie -in regiune-

Rompetrol vrea sa mai cumpere o rafinarie -in regiune-

DISTRIBUIŢI

Grupul Rompetrol are in vedere achizitionarea a inca o rafinarie -in regiune-, cel mai probabil in strainatate, a anuntat ieri presedintele grupului, Dinu Patriciu.

Daca aceasta intentie se va concretiza, numarul rafinariilor detinute de Rompetrol va ajunge la trei, inclusiv cele existente deja in proprietate – Vega Ploiesti si Petromidia Navodari. Aceasta din urma a fost desemnata drept cea mai buna rafinarie din Europa centrala si rasariteana, dupa cum a anuntat ieri directorul de comunicare al Asociatiei Mondiale a Rafinorilor, Steve Church. Printre candidatele la acest titlu s-au mai aflat, dupa cum a precizat domnia sa, rafinarii apartinand unor companii ca SNP Petrom, PKN (Polonia) sau Mol (Ungaria).

In alta ordine de idei, dl. Patriciu s-a aratat nerabdator sa se finalizeze privatizarea SNP Petrom, spunand ca in acest fel -vom asista la o liberalizare a preturilor, care nu inseamna neaparat scumpire, ci o variatie in functie de pretul mondial al titeiului. Poate aparea insa o problema, in cazul ipotetic in care cursa pentru privatizarea Petrom ar fi castigata de compania austriaca OMV, dat fiind ca aceasta din urma detine 25% din actiunile Rompetrol. -OMV va ramane la noi cu o participare minoritara sau nu va mai fi deloc. Oricum, este o problema in care nu noi decidem, ci Consiliul Concurentei-, a precizat calm Dinu Patriciu, sugerand o eventuala retragere a austriecilor din compania pe care o conduce.

In ceea ce priveste Petromidia, oficialii Rompetrol au anuntat reducerea la 19,9 dolari/tona a costurilor de procesare a titeiului (in conditiile in care media europeana a celor mai performante rafinarii este de 15 dolari), comparativ cu 55 de dolari/tona, cat se inregistra inainte de privatizare. Totodata, cifra de afaceri a crescut de la 306 milioane de dolari in 2000 la 1,189 miliarde previzionati pentru anul in curs. Anul acesta se preconizeaza ca la Petromidia se vor procesa 3,81 milioane de tone, limita maxima impusa de capacitatea rafinariei fiind de patru milioane tone.

Potrivit lui Dinu Patriciu, Rompetrol este cel mai mare contribuabil privat la bugetul statului, asigurand 2,4% din PIB.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.