
Autoritățile de la Moscova au decis să interzică importurile de fructe şi legume din Ucraina, precum şi tranzitul lor pe teritoriul Rusiei, transmite RIA Novosti. Interdicția intră în vigoare începând de miercuri.
Autoritățile ruse suspectează că produsele importate din Ucraina ar proveni din UE, vizată de sancţiunile Rusiei.
Serviciul federal rus pentru siguranţa alimentară a transmis marţi că a luat acestă decizie pe motiv că autorităţile ucrainene nu au oferit „garanţii convingătoare” în ce privește provenienţa produselor vegetale importate în Rusia.
Anterior, Rusia a interzis importurile de sucuri, produse lactate, conserve de peşte şi băuturi alcoolice din Ucraina.