Home Economic-Financiar Rușii strâng din nou robinetul la gaze, însă România are resurse

Rușii strâng din nou robinetul la gaze, însă România are resurse

DISTRIBUIŢI

Rusia taie din nou gazul României, anunţând o reducere cu 15% la livrarea de gaze către ţara noastră. Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a spus că reducerea nu va afecta economia românească.
Gazprom a anunţat o nouă tăiere a livrărilor de gaze, după ce miercuri a redus deja exportul cu 18%. „Ce ni se întâmplă nouă, se întâmplă şi altor state din Uniunea Europeană, dar suntem printre puţinii care se pot descurca cu resurse proprii”, a declarat Răzvan Nicolescu.

Acesta a precizat că reducerea reprezintă sub 0,2 milioane m³ de gaz pe zi, în condiţiile în care România produce 31.000.000 m³, cu 6-7 milioane peste consumul zilnic. „Avem o cantitate foarte mare de gaz stocată. Nu avem nici un motiv de îngrijorare, indiferent de cât de grea va fi iarna”, a spus ministrul Energiei.

Deşi a apreciat ca nejustificate reducerile livrărilor, Nicolescu a arătat că statul român nu are posibilitatea de a interveni întrucât contractele de furnizare sunt încheiate între Gazprom şi o altă firmă, controlată tot de producătorul rus. Pe de altă parte, factura la gaze nu va fi mai mare din cauza şicanelor Gazprom. „Nu există nici un fel de influenţă asupra preţului. Volumele pe care le importăm sunt foarte mici”, a spus Nicolescu.

El a arătat că Rusia furnizează gaze în România la un preţ mai mare decât o face în Germania, dar mai mic decât în ţările baltice, însă preţul nu este singura variabilă ce trebuie luată în calcul la evaluarea unui asemenea tip de contract, altele fiind modul de furnizare şi modul de plată al gazului.

Livrările de gaze ruseşti către România au scăzut miercuri cu 15% faţă de cantităţile normale, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, deşi iniţial anunţase o reducere de 20%, apoi de 18%.

 

La începutul acestei luni, ministrul s-a întâlnit cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, Oleg Malghinov, întâlnire la care au participat şi reprezentanţi ai Transgaz.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti nu a confirmat faptul că nu vor mai avea loc reduceri în livrările de gaze ruseşti către România, a anunţat Departamentul pentru Energie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.