Home Economic-Financiar Salariul mediu net a crescut cu 7 lei, până la 1.705 lei,...

Salariul mediu net a crescut cu 7 lei, până la 1.705 lei, în octombrie

DISTRIBUIŢI

Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.705 lei în luna octombrie a acestui an, în creștere cu 7 lei (0,4%) față de luna precedentă și cu 5,6% față de luna similară din anul trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.358 lei, cu 0,4% mai mare decât în luna septembrie 2014.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.500 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (998 lei).

În luna octombrie 2014, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a înregistrat ușoare creșteri față de luna septembrie 2014, pe fondul acordării de prime ocazionale (inclusiv prime pentru realizări deosebite), sume din profitul net și din alte fonduri, dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură) — plus 14,3%; în alte activități extractive, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii) — între 4,5% și 6,5%; în fabricarea altor mijloace de transport, activități de poștă și de curier, fabricarea de mobilă, extracția minereurilor metalifere — între 3% și 4%; în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor electrice, industria metalurgică, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. — între 2% și 3%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna septembrie în învățământ (5,3%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administrația publică (0,4%), sănătate și asistență socială (0,1%).

Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna septembrie de premii ocazionale, sume din profitul net și alte fonduri. De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale — minus 22,1%; în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, activități de servicii anexe extracției — între 11,5% și 16,5%; în fabricarea produselor din tutun, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, extracția cărbunelui superior și inferior, activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor — între 2,5% și 5%.

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%.

Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 104,1%.

Indicele câștigului salarial real pentru luna octombrie 2014 față de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum, a fost de 100,2%.

Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 127% cu 0,3 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna septembrie 2014.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.