Home Economic-Financiar Scumpirile de toamna anticipeaza o iarna pe masura

Scumpirile de toamna anticipeaza o iarna pe masura

DISTRIBUIŢI

Luna septembrie a acestui an va pune la grea incercare nu doar -obiectivul- inflatie, ci si puterea de cumparare a contribuabililor. Si asta pentru ca de astazi intra in vigoare scumpiri notabile la energia electrica si la gaz metan. De astazi, vom plati mai mult cu 17,5% si pentru energia electrica. Concret, pretul unui kilowatt va creste de la 1.655 lei la 1.945 lei, fara TVA. Pentru o medie de 100 de KW consumati, populatia va scoate din buzunar 195.000 de lei la care se adauga pretul abonamentului si taxa radio-tv. Cei care au optat pentru tariful social vor plati kilowatt-ul cu 235 de lei mai mult, adica 1.577 lei KWh/zi. Pentru cei care au optat pentru varianta tip monom fara abonament, pretul unui KW va creste de la 2.846 la 3.344. In fine, in cazul variantei tip monom cu abonament, tariful va creste la 3.039 de lei/KW fata de 2.479 lei, cat este in prezent.

Pretul gazelor naturale va creste cu 22% pentru populatie, cu alte cuvinte, consumatorii casnici vor fi obligati sa scoata din buzunar in plus peste 700.000 de lei pentru mia de metri cubi de gaz metan consumat. Daca pana astazi, o mie de metri cubi costa 3.215.816 lei, de astazi, pentru aceeasi cantitate de gaze, vom plati 3.939.600 lei.

Unde FMI isi baga coada… creste pretul

Scumpirea curentului si a gazelor va atrage un alt val de scumpiri. Experienta anilor trecuti ne spune ca vor urma scumpiri la combustibili, si de aici la toata gama de produse alimentare (in special) sau nealimentare. Cosmarul scumpirilor se pare ca nu ne mai da pace, mai ales in conditiile in care toata lumea -se grabeste- sa alinieze preturile si tarifele la nivelul celor din Uniunea Europeana, uitand sa aduca la acelasi nivel european si salariile. Cine este totusi -vinovat- de aceste scumpiri? Inflatia, devalorizarea monedei nationale si… FMI. Intr-un studiu realizat de expertii FMI se arata ca -tarifele la electricitate si gaze naturale ar trebui stabilite la un nivel care sa acopere costurile pe termen lung si sa evite subventiile incrucisate, in timp ce eventualele probleme sociale pot fi rezolvate prin subventii directe de la buget. In aceste conditii, preturile practicate in sistemul energetic sunt mai mici decat costurile pe termen lung, ceea ce creeaza premise nefavorabile pentru investitii si pentru implicarea sectorului privat-. Din acelasi studiu aflam ca, in Romania, tarifele la electricitate, in special cele pentru gospodarii, sunt printre cele mai reduse din Europa. -Nivelul este aproximativ de doua ori mai redus ca in tarile Uniunii Europene si cu 20% mai scazut decat in tarile din Europa Centrala si de Est-. Dar iarasi nimeni nu mentioneaza nimic de salariile din Romania, care sunt mai mici decat in orice tara care ne este data drept exemplu…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.