Pretul energiei termice si cel al gazelor naturale raman nemodificate, de la 1 aprilie urmand sa fie majorat numai pretul energiei electrice. In premiera de la data semnarii acordului cu FMI, Guvernul isi reconsidera prioritatile, punand pe primul plan situatia financiara critica a populatiei. Astfel, desi Executivul s-a angajat prin acordul cu FMI ca de la 1 aprilie sa reactualizeze pretul national de referinta al energiei termice de 15,4 dolari/Gcal si cel al gazelor naturale de 82,5 dolari/1.000 mc, in functie de evolutia cursului leu/dolar, aceste majorari nu vor fi operate, urmand ca viitoarele cresteri sa fie realizate la 1 iulie.
In aceste conditii, negocierile cu FMI s-au concentrat pe majorarea pretului energiei electrice, pentru care Industriile incearca sa obtina o cota de numai 12%, fata de 16%, cat prevede acordul cu FMI. Pana la inchiderea editiei, discutiile nu ajunsesera la un rezultat final. O alta scumpire amanata a fost in cazul biletelor CFR, unde majorarea tarifelor cu 31% ar fi dus la o prabusire dramatica a numarului de calatori. Tot de la 1 aprilie ar trebui sa creasca si pretul carburantilor, o decizie in acest sens fiind asteptata pana la sfarsitul saptamanii.
Data de 1 aprilie va reprezenta, se pare, momentul in care Guvernul Nastase va aplica, pentru prima data de la incheierea acordului cu Fondul Monetar Internationl (FMI ), o politica tarifara in domeniul utilitatilor, care sa tina cont mai mult de situatia financiara critica a populatiei si mai putin de angajamentele asumate in fata organismului financiar international. Dupa o iarna covarsitoare, cu facturi la utilitati ce au depasit cu mult pragul de suportabilitate al populatiei, Executivul a decis sa sa-si asume in fata FMI neindeplinirea unora dintre conditiile asumate prin acordul stand-by. De altfel, continuarea politicii tarifare prevazute in documentul incheiat cu FMI, conform caruia de la 1 aprilie ar urma sa intre in vigoare majorari semnificative ale preturilor energiei electrice, termice si gazelor naturale, nu ar face decat sa creasca nivelul creantelor societatilor din aceste sectoare. Cu alte cuvinte cu cat tarifele cresc cu atat nivelul incasarilor societatilor furnizoare scade. Cel mai elocvent exemplu este cel al societatii Termoelectrica, ale carei creante pentru energia electrica si termica livrata depasesc 19.000 miliarde de lei, in conditiile in care, la mijlocul lunii februarie, nivelul acestora era de circa 14.000 miliarde de lei.
Surse autorizate din domeniul energetic ne-au declarat ca data de 1 aprilie nu va aduce modificari ale preturilor energiei termice si gazelor naturale. Astfel, desi conform acordului incheiat cu FMI ar fi trebuit ca, de la aceasta data, sa fie reactualizat pretul national de referinta al energiei termice in functie de evolutia monedei nationale in raport cu dolarul, acest lucru nu se va intampla, urmatoarea modificare a pretului fiind programata pentru data de 1 iulie 2002. Proiectul de Hotarare de Guvern privind reactualizarea pretului national de referinta pentru energia termica de 15,4 USD/Gcal, la un curs de 32.700 lei/dolar, se afla la Ministerul Industriei si Resurselor, dar conform surselor citate nu va fi avansat spre aprobare Executivului. Ceea ce inseamna ca pretul national de referinta se va mentine la valoarea de 575.000 lei/Gcal, inclusiv TVA.
Pretul gazelor nu se mai reactualizeaza
Conform acordului cu FMI, de la 1 iulie, pretul national de referinta al energiei termice ar urma sa fie majorat la echivalentul a 20 USD/Gcal. Ministrul industriei, dl Dan Ioan Popescu, a declarat recent ca, la nivelul Termoelectrica, pe partea de producere a energiei termice, pierderile, care in luna septembrie a anului trecut ajungeau la 7 USD/Gcal, s-au diminuat.
Similar, in cazul gazelor naturale era prevazuta, incepand cu 1 aprilie, reactualizarea pretului de 82,5 USD/1000 mc, in functie de evolutia leu/dolar. Acordul cu FMI prevede ajustarea pretului la utilizatorul final la inceputul fiecarui trimestru, incepand cu 1 octombrie 2001. Ultima ajustare a pretului gazelor naturale s-a realizat in luna ianuarie a acestui an, la un curs de 33.350 lei/dolar. Autoritatea de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a anuntat, ieri, ca pretul reglementat al gazelor naturale va fi mentiunt la nivelul stabilit la inceputul acestui an, la 3.274,1 lei/mc inclusiv TVA. Decizia responsabililor ANRGN, de a mentine nemodificat pretul gazelor naturale, vine dupa o majorare de 100% realizata pe parcursul anului 2001. Amintim ca, in luna februarie, prin Ordinul 325 al presedintelui ANRGN, s-a stabilit tariful social pentru consumatorii casnici care se incadreaza in prevederile Legii privind venitul minim garantat. Astfel, tariful social pentru aceasta categorie de consumatori este, de la 1 martie, de 2.455,6 lei/mc (inclusiv TVA). Conform Ordinului ANRGN, pretul social se aplica in limita unui consum lunar de gaze naturale de 100 mc in perioada de vara (aprilie-septembrie) si de 300 mc in perioada de iarna (octombrie-martie).
La -mila- FMI pentru o scumpire mai mica a energiei electrice
In aceste conditii, negocierile cu FMI s-au axat in principal pe marja de crestere a pretului energiei electrice. Conform acordului cu FMI, de la 1 aprilie, ar trebui sa intre in vigoare o majorare de 16% a pretului energiei electrice. Or, asa cum a aratat ministrul industriei, se incearca obtinerea unui procent mai scazut de majorare, de 12%, in conditiile in care Termoelectrica a traversat un proces de restructurare ce a condus la reducerea pierderilor acesteia. Aminitim ca pretul mediu al energiei electrice, in luna martie, este de 1.448.933 lei/MWh.
La carburantii auto este de asteptat o reasezare a preturilor, avand in vedere ca de la ultima scumpire, care a avut loc la inceputul lunii ianuarie, moneda europeana a inregistrat o crestere de circa 1.000 de lei fata de moneda nationala. Aceasta inseamna ca acciza a crescut in medie cu 300.000 de lei pe tona de benzina si cu circa 200.000 de lei pe tona de motorina. Taxa de drum a inregistrat o crestere de circa 200.000 de lei pe tona de benzina si aproximativ 50.000 de lei pe tona de motorina. In euro sunt calculate atat acciza, cat si taxa de drum care au ponderea cea mai mare in pretul carburantilor. Purtatorul de cuvant al Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom, Gabriel Nastase, declara ca o eventuala modificare a preturilor ar putea fi anuntata pana la sfarsitul acestei saptamani, pentru ca acestea sa poata intra in vigoare luni, 1 aprilie. Decizia apartine insa Ministerului Industriei si Resurselor. Reactualizarea pretului la carburanti este permisa de Ordonanta de Urgenta privind regimul accizelor, care prevede recalcularea acestei taxe la cursul leu/euro din ultima zi a fiecarui trimestru.
Tot la capitolul privind renuntarea la majorarea preturilor se inscrie si decizia ministrului trasporturilor, Miron Mitrea, de amanare a scumpirii biletelor de tren. Scumpirea cu 31% a pretului biletelor de tren, ce urma sa intre in vigoare la 1 aprilie, a fost amanata pana la o data ce va fi stabilita prin hotarare de Guvern, a anuntat dl Mitrea. Decizia a fost argumentata prin scaderea dramatica a numarului de calatori si, implicit, a surselor financiarea atat de necesare modernizarii trenurilor din parcul societatii CFR Calatori.