Ex-liderul comunitatii oamenilor de afaceri autohtoni, George Cojocaru, a trebuit sa se recunoasca inca o data invins, miercuri, in fata lui Mihail Vlasov – presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), nereusind sa confere imaginea unei Adunari Generale a CCIR intrevederii la care convocase presedintii Camerelor Teritoriale. Desi inaintea reuniunii declara jurnalistilor ca a convocat o Adunare Generala la care si-au confirmat participarea 34 de presedinti ai Camerelor Teritoriale (si la care spera ca va reusi sa puna in discutie realegerea sa in fruntea CCIR), Cojocaru a trebuit sa se -multumeasca- doar cu organizarea unei mese rotunde, la care a fost abordata pozitia CCIR vizavi de decizia Guvernului de a transfera Registrul Comertului sub autoritatea Ministerului Justitiei. Esecul lui Cojocaru de a reveni in fruntea CCIR rezulta chiar din comunicatul remis, ieri, presei, primul document emanat de CCIR si nesemnat de ex-liderul comunitatii afaceristilor autohtoni.
Conform comunicatului, semnat -sistemul camerelor de comert si industrie din Romania-, oficialii Camerelor Teritoriale au sustinut ca masura trecerii Registrului Comertului la Ministerul Justitiei -este in contradictie cu HG 396/2002 privind necesitatea consultarii asociatiilor de afaceri si organizatiilor neguvernamentale la elaborarea unor acte normative cu relevanta asupra mediului de afaceri-. Aratand ca -functionarea actualului sistem a permis renasterea unui sistem care ofera comunitatii de afaceri servicii la nivelul standardelor europene-, oficialii CCIR considera ca preconizata masura a Guvernului -va crea perturbatii majore in viata economica- si va afecta -rezultatele pozitive obtinute prin unificarea activitatii de consultanta, avizare si inregistrare in cadrul camerelor de comert-. De aceea, comunitatea oamenilor de afaceri sustine -ferm si unitar- ca trecerea Registrului sub obladuirea Justitiei este -neavenita si insuficient fundamentata-. In acest sens a fost constituita o delegatie care -va prezenta Guvernului argumentatia economica si juridica privind necesitatea neadoptarii unei asemenea masuri-. Surprinzator, desi a fost evident ca la reuniune au existat -contre-, nici un oficial al Camerelor Teritoriale nu a vrut sa comenteze nici un amanunt discutat la reuniune. Chiar Mihail Vlasov s-a abtinut de la comentarii, precizand ca -s-a decis in unanimitate ca frictiunile din interiorul comunitatii oamenilor de afaceri sa inceteze-.