Home Economic-Financiar Sistemul energetic este pregatit pentru traversarea iernii

Sistemul energetic este pregatit pentru traversarea iernii

DISTRIBUIŢI

Ministrul industriei si resurselor si-a propus ca termen-limita pentru rentabilizarea societatilor din sectorul energetic anul 2004. Realizarea acestui obiectiv impune aplicarea unor masuri dure de reforma in sectorul termoenergetic. -La orizontul anului 2004 vom avea o industrie energetica performanta, prin aplicarea unui program de restructurare, ce va conduce la obtinerea unui pret de productie al energiei competitiv, de maximum 40 USD/MWh-, a declarat ministrul industriei, dl Dan Ioan Popescu. Desi continuarea programului de restructurare a societatilor din sectorul energetic, dupa trecerea iernii, este o prioritate, ministrul industriei a atras atentia asupra faptului ca acest proces nu va putea avea o evolutie abrupta.- Trebuie in primul rand sa asiguram consumul national de energie electrica si termica si, in functie de satisfacerea acestui necesar, sa decidem capacitatile la care vom renunta. Multe dintre capacitatile energetice care au costuri de productie foarte mari, peste 100 USD/MWh, nu pot fi oprite acum, pentru ca nu avem de unde sa asiguram cererea de energie de pe piata-, a declarat Dan Ioan Popescu. Ceea ce inseamna ca, practic, nu mai exista disponibil de putere in sistemul energetic, deci capacitatile functionale eficiente sau nu asigura strict consumul national de energie, fara a mai permite inchiderea celor cu performante slabe. Ministrul industriei considera ca s-a ajuns in aceasta situatie din cauza superficialitatii proceselor de restructurare aplicate pana in prezent in acest sector. -Restructurarea in industrie nu poate fi fardata. Singurele actiuni in procesele de reorganizare realizate pana acum au fost de inchidere a unor capacitati si de disponibilizare a personalului. Or, restructurarea inseamna investitii, centre de cost, management performant-, a declarat Dan Ioan Popescu. Lipsa unui program de investitii gandit pentru capacitatile ce au potential si care pot ajunge la performante a condus la imbatranirea industriei energetice, peste 60% din instalatii avand o durata de functionare de minimum 25 de ani.

Redimensionarea sistemului termoelectric

Pentru a putea aplica un program de reforma care sa plece de la situatia reala a sectorului termoenergetic este necesara o analiza de cost pe fiecare capacitate in parte. Dan Ioan Popescu spune ca analiza privind costurile de productie ale capacitatilor ce apartin societatii Termolectrica va fi finalizata pana la 1 octombrie. Conducerea societatii a prezentat deja ministrului un program de masuri menite sa rezolve problemele cu care acesta se confrunta, dar ministrul industriei l-a respins, deoarece -solutia prevedea mentinerea tuturor structurilor existente in sector-. Analiza de costuri a Termoelectrica va sta la baza intocmirii bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2002. Una dintre masurile pe termen scurt este promovarea in cursul saptamanii viitoare a cinci hotarari de Guvern privind externalizarea a inca cinci termocentrale, avand in vedere ca, pentru cea de la Resita, deja a fost semnat actul normativ de externalizare. Un alt exemplu al redimensionarii capacitatilor din sectorul termo este Termocentrala Turceni, unde dintre cele sapte grupuri existente vor fi mentinute numai patru. Modernizarea acestora va costa circa 400 milioane de dolari, a aratat Dan Ioan Popescu.

Subventie de 113 miliarde, in octombrie

Referitor la masurile destinate imbunatatirii incasarilor la nivelul Termoelectrica, ministrul industriei a precizat ca de la 1 octombrie va functiona contul escrow, in care vor fi varsati banii de la bugetul de stat si cele locale pentru plata energiei termice. Pentru luna octombrie, valoarea subventiei pentru energie termica este estimata la 113 miliarde de lei. De asemenea, a fost finalizata analiza legata de imprumuturile de 400 milioane de dolari, cu garantie de stat, pe care le va angaja Termoelectrica pentru achizitia de combustibili. Ministrul industriei a subliniat ca, in ciuda dificultatilor financiare cu care se confrunta societatile din sectorul energetic, platile efectuate de acestea catre buget s-au imbunatatit considerabil in acest an. Astfel, Termoelectrica a efectuat plati catre bugetul de stat de 1.383 miliarde de lei (fata de 999 miliarde de lei in aceeasi perioada din 2000), Transelectrica – 298 miliarde de lei (152 miliarde de lei) si Electrica – 708 miliarde de lei (83 miliarde de lei).

Daca, din punct de vedere al lichiditatilor, sistemul energetic se confrunta cu mari probleme generate de neincasarea contravalorii energiei furnizate, la capitolul stocuri, situatia este mult mai buna. Astfel, stocul de lignit este de 3.740.000 de tone (mai mare cu aproape 35% fata de aceeasi perioada a anului trecut), cel de huila – de 678.000 de tone (dublu fata de anul trecut) si cel de pacura – de 372.000 de tone (mai mult cu 30% comparativ ce aceeasi perioada a anului trecut). In acelasi timp, cantitatea de gaze inmagazinata este de 1,5 miliarde mc, urmand ca pana la 1 octombrie sa fie suplimentata cu inca doua milioane mc. Gradul de umplerea a lacurilor este de 80,9%, in conditiile in care productia de energie realizata de Hidroelectrica reprezinta 41% din total.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.