Home Economic-Financiar Șoc social și fiscal în programele de austeritate ale Italiei, Spaniei și...

Șoc social și fiscal în programele de austeritate ale Italiei, Spaniei și Portugaliei

DISTRIBUIŢI

România nu este singura țară din Uniunea Europeană care a fost afectată de criza economică. Dimpotrivă, sunt state într-o situație chiar mai delicată.
Andreea Paul Vass, consilier personal al prim-ministrului, prezintă pe blogul personal măsurile de austeritate propuse și luate recent de către statele europene, măsuri ce generează atât șocuri sociale, cât și fiscale.
Consilierul premierului se oprește asupra a trei exemple: Italia (PIB/loc – 25.500 euro; somaj de 8,8%), Spania (PIB/loc – 25.700 euro; șomaj de 19,1%) și Portugalia (PIB/loc – 19.100 euro; șomaj de 10,5%).
PIB/loc este exprimat la paritatea puterii de cumpărare pentru anul 2008. Comparativ, în România PIB/loc era de 11.500 euro în același an. Rata șomajului este înregistrată în luna martie 2010.
În Italia, guvernul lui Berlusconi își asumă scopul de a reduce deficitul bugetului public cu circa 13 mld euro în 2011 – rezultând o diminuare de la 5,3% din PIB în 2009, la 2,7% în 2012, pentru a se încadra în Pactul European de Stabilitate și de Creștere Economică.
Astfel, în Administrația Publică se reduce numărul angajaților din sectorul public și a salariilor bugetarilor, respectiv sunt temporar blocate pensionările și se reduc alocările financiare pentru administrațiile publice locale.
Proiectul de buget pentru 2011-2013 este construit pe o rată de înlocuire de doar 20% a celor care părăsesc sectorul public în această perioadă. De asemenea, transferurile către autoritățile municipale și regionale se reduc cu 2 mld. euro în 2011 și cu 3,8 mld. euro în 2012.
Cheltuielile curente ale ministerelor se reduc cu circa 10% anual în perioada 2011-2013, iar salariile de peste 75.000 euro ale angajaților din sectorul public se reduc cu 10% anual, în următorii trei ani.
În Sănătate se reduc alocările bugetare cu 0,4 mld. euro în anul 2011 și cu 1,1 mld. euro în 2012.
Cea mai îneverșunată opoziție, în special din partea unor miniștri, vizează măsura diminuării salariilor mari din administrația publică.
În Spania, prim-ministrul Jose Luis Rodriguez Zapatero a anunțat o serie de măsuri pentru a reduce deficitul bugetar, ca răspuns la presiunea din partea UE și a piețelor financiare. Deficitul bugetar a ajuns în Spania la 11,2% din PIB în 2009 și urmează să fie redus la 9,3% din PIB în 2010 și la 6,5% în 2011.
Propunerile sunt: reducerea salariilor din sectorul public cu 5% în 2010 și înghețarea lor în 2011; suspendarea creșterii pensiilor începând cu anul viitor; reducerea investițiilor publice cu 6 mld. euro între 2010 și 2011; unele beneficii sociale vor fi complet eliminate, precum plata a 2.500 euro pentru familiile în care se naște un copil.
Presiunea asupra deficitului Spaniei derivă inclusiv din cea mai mare rată a șomajului din Europa, de circa 20%. În primul trimestru al anului 2010, PIB a crescut cu 0,1% față de trimestrul precedent, dar a scăzut cu 1,3% față de primul trimestru din anul 2009.
Guvernul lui Zapatero a generat o reacție pozitivă din partea piețelor financiare, dar a fost aspru criticat de către sindicate. Uniunea Generală a Muncitorilor (UGT) în Spania, una dintre cele mai mari sindicate europene, a anunțat o grevă a lucrătorilor din sectorul public pe 2 iunie pentru a protesta față de reducerile salariale. Publicul larg este nemulțumit în special de tăierea ajutorului pentru nou-născuți.
În Portugalia, premierul Jose Socrates propune măsuri pentru reducerea deficitului de la 9,4% din PIB în 2009, la 7,3% din PIB până în 2010 și la 4,6% până în 2011, față de o țintă anterioară de 6,6%. Au fost crescute taxele, concomitent cu reducerea salariilor.
Propuneri adoptate: introducerea unui impozit suplimentar de 2,5% pe profiturile companiilor mari și ale băncilor; reducerea cu 5% a salariilor înalților oficiali guvernamentali; creșterea cu 1% a TVA și impozite mai mari pentru companiile care câștigă mai mult de 2 mil euro.
Măsurile au fost aprobate la o reuniune de cabinet după negocieri dure ale partidului de guvernământ, socialist cu opoziția.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.