Cu ocazia unei scurte calatorii la Paris, am nimerit in binecunoscutul cartier Saint Germain des Pres si, exact vizavi de minunata catedrala cu acelasi nume, cu inceputuri de prin sec. VI, se gasea o cladire gazduind o firma pe care statea scris simplu: Societatea de Incurajare pentru Industria Nationala. Vasazica in Franta, una din marile puteri industriale ale lumii, exista preocupare deschisa, si nu doar pe dedesubt pentru promovarea industriei nationale. Poate nu intamplator, succesele industriei franceze sunt cele care sunt! Multi prin Franta se caineaza ca aceasta preocupare nu este suficient de intensa si articulata, explicand tocmai prin acest fapt problemele cu care confrunta industria franceza in competitia europeana si globala. Dimpotriva, altii considera faptul inutil si chiar periculos, deoarece grija pentru atuurile competitionale ar apartine firmelor insele si, oricum, daca exista sustineri din partea statului, acestea nu fac casa buna cu regulile si exigentele globalizarii. Apropo insa de aceasta, intrebarea ar fi daca structura cu pricina de incurajare a industriei nationale din Franta are aprobare de la Organizatia Mondiala a Comertului, de la FMI, de la Banca Mondiala, de la Comisia Uniunii Europene si de la alte comitete si comitii din lumea noastra globala, care se ingrijesc ca nu cumva statele sa se faca vinovate de concurenta neloiala pe plan international, ceea ce, vezi doamne, ar distorsiona pietele?! Sau statul francez si mediul de afaceri din aceasta tara nu prea s-au sinchisit de acesti caini pazitori ai globalizarii, daca interesele lor nationale au cerut-o?!
Sa ne amintim ca Franta, la fel cu alte tari actualmente puternic industrializate, au practicat la greu, in vremea impunerii lor pe pietele industriale, facilitati de toate tipurile pentru firmele lor – fiscale, monetare, parafiscale, paramonetare – in scopul promovarii intereselor lor industriale si ca o fac de fapt in continuare si acum, bineinteles mai fara tam-tam si mai pe ascuns, in epoca asa-numitei globalizari, tocmai insa pentru a mentine industria nationala in competitia mondiala.
Existenta Societatii de Incurajare pentru Industria Nationala mi-a adus aminte fara sa vreau de soarta industriei nationale romanesi. Pe aceasta n-o ajuta nimeni. Oricum, nu statul roman! Daca cineva are proasta inspiratie sa ridice aceasta problema a sustinerii industriei nationale, orice oficial roman – conectat desigur la minunatele exigente ale globalizarii – se va stradui sa demonstreze ca nimic nu ar putea fi facut de fapt in domeniu, intrucat nu ne-ar lasa Organizatia Mondiala a Comertului, FMI, Banca Mondiala si chiar Uniunea Europeana, in virtutea regulilor pietei si liberei concurente. Nu intamplator, industria nationala romaneasca s-a dus dracului, aproape de tot, a pierdut pe parcursul tranzitiei peste 3,5 milioane de locuri de munca si nu mai conteaza aproape deloc in competitia europeana (nemaivorbind de cea mondiala), nici chiar in domenii unde, in trecut, daca nu excela, macar supravietuia. Nu sunt putini cei care pretind acum ca, pe baza investitiilor straine care s-au invigorat in ultimii ani, industria din Romania ar trai o noua tinerete, ba chiar ca am asista la un fel de -a doua industrializare a Romaniei- (desigur, prin raportare la industrializarea, buna sau rea, dar oricum prima, din timpul comunismului). Amploarea redusa a investitiilor straine in industria din Romania si concentrarea disproportionata a investitiilor straine in sectoarele financiar si imobiliar (probabil si pentru faptul ca in Romania nimeni nu intreaba de unde vin banii, ci doar se bucura ca vin, ceea ce da nastere la suspiciunea ca o parte substantiala reprezinta nimic altceva decat spalari de bani) arata ca nu prea poate fi vorba de o noua tinerete a industriei in Romania si ca, oricum, daca este vorba de o extindere a industriei fata de nivelul total derizoriu din prezent, atunci avem de-a face cu una strict dependenta de investitiile externe. Si ca, deci, nu este vorba de o industrie nationala, ci de o industrie straina in Romania!
Cazul francez imi sugereaza ca autoritatile romane sa reflecteze la acesta, dar fara sa se inspire din acesta! Ca atare, pentru a se inregistra un deplin succes, initiatorii ar trebui sa se adape de la talcurile cazului romanesc insusi, mai precis, sa infiinteze o societate pentru descurajarea (si nu incurajarea) industriei nationale si care, pentru o deplina reusita a misiunii sale, sa nu-si propuna sa faca nimic. In masura in care, tocmai nefacandu-se nimic, s-a obtinut totala demolare a industriei nationale, preocuparea pentru a nu se face nimic in continuare constituie cheia succesului al unei societati de descurajare a industriei nationale!
