Evaluarile facute de specialistii Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor privind efectele inundatiilor din ultima perioada pot arata cu exactitate ceea ce se va intampla in viitor si mai putin ceea ce deja s-a inregistrat. Concret, secretarul de stat in MAAP, dl Petre Daea, a declarat ca nu s-a facut o estimare valorica a pagubelor generate de inudatiile din perioada 16-18 august, o astfel de situatie fiind in curs de elaborare. In schimb, s-a facut o cuantificare exacta a efectelor pozitive, respectiv inregistrarea unor sporuri de productie de peste 21.000 miliarde de lei. -Saptamana viitoare vom prezenta situatia exacta a valorii pagubelor pe fiecare zona si pe fiecare cultura in parte. Ca efecte pozitive, evaluarile facute de specialistii MAAP si cei ai Academiei de Stiinte Agricole au evidentiat realizarea unor sporuri de productie de peste 21.000 miliarde de lei-, a declarat dl. Daea. Aceste sporuri importante de productie ar urma sa se inregistreze, in opinia oficialului MAAP, la culturile de porumb (peste 11.800 miliarde de lei), floarea-soarelui (117 miliarde de lei), soia, fasole, ba chiar si la productia de lapte. Ploile, afirma dl Daea, au asigurat conditii optime de dezvoltare a culturilor, de refacere a umiditatii solului, de crestere a masei vegetale necesare pasunatului.
Trecand peste faptul ca suma avansata pare un pic cam umflata si ca dl Daea nu a putut da nici o explicatie privind modul in care a rezultat aceasta valoare, nu putem sa nu remarcam previzionismul de care dau dovada specialistii MAAP. Pentru ca din spusele dl Daea rezulta, de fapt, ca specialistilor MAAP le-a fost mult mai usor sa faca o evaluare a productiilor viitoare, decat sa calculeze cu exactitate valoarea pagubelor care deja s-au produs.
Cu astfel de premonitii optimiste, putem spune, cel putin pana la momentul in care va fi prezentata valoarea exacta a pagubelor, ca inundatiile din ultima perioada au fost o adevarata mana cereasca pentru sectorul agricol romanesc.
Secretarul de Stat in MAAP a precizat ca nici un judet nu este afectat in totalitate de ploile torentiale din perioada 16-18 august, ci numai anumite zone si anumite culturi. Astfel, in judetul Iasi, suprafata afectata este de 1.120 de hectare, culturile care au avut cel mai mult de suferit fiind cele de porumb – 140 de hectare, fanete -150 de hectare, floarea-soarelui – 110 hectare. Au mai fost afectate suprafete de 1.382 hectare din judetul Bacau si 847 hectare din Suceava, principalele culturi ce au avut de suferit fiind cele de porumb si pasunile. De asemenea, in judetul Valcea, ca urmare a precipitatiilor si grindinei din cursul zilei de luni, au fost afectate 300 hectare de vii si 24 hectare de legume.
La capitolul recoltari, oficialii MAAP au anuntat ca s-au inregistrat mici intarzieri din cauza precipitatiilor. Astfel, la orzoaica de primavara s-au recoltat 80% din suprafata estimata, productia totala fiind de 253.149 tone, fata de 300.000 tone, cat se preconizase. De asemenea, a fost recoltata o suprafata de 200.884 ha dintr-un total estimat de 234.429 ha, realizandu-se o productie de 277.220 tone, fata de 316.866 tone, cat se preconizase. La culturile de grau si secara, recoltarea s-a incheiat pe 99% din suprafata estimata, realizandu-se o productie totala de 4.268.602 tone, reprezentand 96% din totalul preconizat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane