Home Economic-Financiar Stagnarea bursei, cauzata de lipsa de strategie a autoritatilor

Stagnarea bursei, cauzata de lipsa de strategie a autoritatilor

DISTRIBUIŢI

Chiar daca bursa in Romania a cunoscut in ultimii ani o oarecare crestere, in acest an se poate vorbi mai degraba de un recul, in comparatie cu relativa expansiune de anul trecut. O astfel de concluzie pare cu atat mai pertinenta cu cat se regaseste si in ultimul studiu pe aceasta tema, intitulat Piata de capital.

Studiul precizeaza ca reculul bursei din acest an este cauzat de -lipsa unei strategii- pe termen lung, care sa includa popularizarea si mai intensa a acestei modalitati de finantare, educarea populatiei in aceasta directie, carenta manifestata in special in discutiile legate de Fondul Proprietatea. De asemenea, este invocata si lipsa unui unui consens cu privire la importanta unei piete de capital in dezvoltarea economiei, listarea unor companii mari care ar putea fi un potential interes si pentru investitori nerezidenti, drept exemple fiind date Transelectrica sau Fondului Proprietate – a carui constituire a fost amanata pentru anul viitor.

Legislatia din iunie, paguboasa

Totusi, comisia apreciaza, pe baza datelor facute publice de catre BVB, ca este posibil ca valoarea anuala a tranzactiilor sa atinga circa 10.700 milioane de lei, iar indicele BET sa creasca cu circa 20% fata de nivelul atins in luna decembrie a anului, in timp ce ponderea capitalizarii bursiere in PIB se va situa in jurul a 22%. Este indiscutabil ca in 2005 expansiunea indicatorilor bursieri s-a bazat, in primul rand, pe sectorul financiar, se precizeaza in studiu, fiindca inclusiv cresterea, cu peste 50% a indicelui BET-FI, a inceput odata cu aprobarea modificarii pragului de detinere de la 0,1% la 1% si cu mediatizata privatizare a BCR, la care SIF-urile detin cate 6% din actiuni. Dar in 2006, limitarea pragului de detinere de 1% din capitalul social al societatilor de investitii financiare a fost extinsa de la nivel individual la detinerile concertate prin intermediul unor grupuri de persoane si firme, ceea ce a condus la stoparea trendului pozitiv. Drept urmare, in comparatie cu luna februarie, cand s-a inregistrat maximul, in luna iunie, cand a aparut legea prin care se limita detinerea de actiuni, indicele BET-FI s-a depreciat cu 25,1%. Studiul precizeaza ca abia la sfarsitul lunii septembrie, indicele BET-FI a reusit sa castige 2,1% fata de luna februarie. Comisia apreciaza ca societatile de investitii financiare sunt foarte atractive pentru investitorii de pe piata romaneasca datorita profitului pe care il inregistreaza si a procentelor importante pe care le detin la societati nelistate la bursa, aspecte dublate de faptul ca acestea au si o valoare de piata foarte ridicata, ponderea capitalizarii lor in capitalizarea totala fiind acum de aproape 10%, aceasta fiind explicatia similitudinii foarte evidenta pentru anul 2006, dintre evolutia indicelui BET-FI si cea a capitalizarii.

Constructiile, inexistente la bursa

Dar chiar si structura sectoriala a bursei nu reflecta modul de formare a PIB, astfel ca, in primele 9 luni, din totalul de 87,8% care revine economiei, circa 26% din PIB se datoreaza industriei, si 49,1%, serviciilor – din care 2% reprezinta aportul serviciilor financiar bancare, constructiile asigurand 5,8% din PIB. Dar, in antiteza, capitalizarea bursiera este concentrata doar pe doua sectoare, industrie si servicii. Dar industria este, in proportie de 47,1%, bazata pe companii petroliere, clasificate in domeniul bursier in sectorul energetic si doar 15,6%revin celorlalte societati industriale, rezultand dependenta bursei de companiile petroliere. De asemenea, capitalizarea in sectorul serviciilor este pusa pe seama serviciilor financiar-bancare, 36,2%, in timp ce constructiile, cu doar 0,7%, sunt aproape inexistente la bursa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.