Home Economic-Financiar Standard national de securitate a sistemelor informatice

Standard national de securitate a sistemelor informatice

DISTRIBUIŢI

La sediul Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a avut loc, vineri, intalnirea CT208 – -Tehnici de securitate in informatica-.

Intalnirea a avut ca scop analizarea, in prima lectura, a versiunii in limba romana a standardului -ISO/IEC 17799: Information Technology – Code of practice for information security management- (Tehnologia Informatiei – Codul de practica pentru managementul securitatii informatiei).

Evenimentul reprezinta una din etapele care trebuie parcurse pentru adoptarea standardului european ISO/IEC 17799 ca standard national.

La cererea MCTI, Organismul National de Standardizare din Romania (ASRO) va adopta, in vara acestui an, primul standard privind securitatea sistemelor informatice – ISO 17799. Majoritatea institutiilor bancare au utilizat ISO 17799 ca referinta in auditarea sistemelor, a declarat Liviu Nicolescu, director pentru Reglementari si Standarde in Tehnologia Informatiei, Antifrauda si Securitatea Retelelor.

Standardul ISO/IEC 17799 reprezinta un ghid pentru implementarea unui set de masuri, care pot fi politici, practici, proceduri, structuri organizationale si functii software, in vederea consolidarii securitatii informatiei gestionate de catre o organizatie, subliniindu-se importanta evaluarii riscurilor in implementarea masurilor adecvate fiecarei organizatii.

Implementarea acestui standard la nivelul organizatiilor va fi optionala. In ultima perioada, mai multe companii si-au manifestat interesul cu privire la formarea de specialisti in domeniul securitatii sistemelor informatice. Astfel, in ultima luna, s-au inregistrat aproximativ 20 de cursanti la instruirile privind ISO 17799 si alti aproape 30 de candidati pentru obtinerea titlului de Chief Information Systems Auditor (CISA)

La intalnire au participat reprezentanti ai Asociatiei de Standardizare din Romania si ai Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.