Home Economic-Financiar Stresul la locul de munca goleste vistieriile europene

Stresul la locul de munca goleste vistieriile europene

DISTRIBUIŢI

Daca in tara noastra autoritatile nici macar nu vorbesc despre existenta stresului in randurile angajatilor, in spatiul comunitar specialistii cauta intens solutii pentru eliminarea acestuia, cu atat mai mult cu cat fenomenul a pagubit, intr-un singur an, Olanda si Germania cu sase si, respectiv, trei miliarde de euro.


Un raport recent al Observatorului European privind Conditiile de Munca arata ca eforturile intense ale lucratorilor aduc profit doar pe termen scurt, plusul financiar obtinut de o companie in urma cresterii eficientei transformandu-se in paguba, pe termen lung, din cauza cheltuielilor vizand asistenta medicala a celor afectati de stres. Spre exemplu, in 2001, in Olanda s-au pierdut sase miliarde de euro in urma zilelor de munca in care angajatii stresati au lipsit de la serviciu, acestia trebuind inlocuiti masiv, iar o parte din bani au acoperit costurile concediilor medicale. Totusi, potrivit studiului, prevenirea stresului costa de trei ori mai putin decat tratarea efectelor acestuia. In Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Olanda, Spania si Suedia, stresul este favorizat de controlul prea strict al superiorilor asupra angajatilor, de sarcini monotone, neprevazute, prea complexe in raport cu responsabilitatile.

Ministerul Muncii olandez a efectuat un model al pierderilor financiare rezultate din cauza stresului la locul de munca, aparut in urma conditiilor de lucru nefavorabile, concluzionand ca s-ar cheltui, in medie, 1.768 de euro pentru fiecare angajat cu probleme de sanatate cauzate de atmosfera de la serviciu, cumulate, aceste cazuri reprezentand o -gaura- de 2,98% in produsul intern brut al tarii. Totusi, prevenirea ar fi costat doar 400 de euro pentru fiecare persoana afectata. Insa in Germania problemele psihologice ale lucratorilor au costat trei miliarde de euro, depresia fiind unul din principalele motive pentru care angajatii nu au venit la serviciu.

Autorii raportului comunitar au pornit de la premiza ca munca individuala a fiecarui angajat ajuta la cresterea productivitatii. Cu toate acestea, in Danemarca, Finlanda, Olanda si Spania, datele demonstreaza ca sectoarele cele mai afectate de stres sunt sanatatea si serviciile sociale, urmate de educatie, administratie publica, domeniul bancar, transporturile, industria hoteliera si politia.

In consecinta, partenerii sociali de la nivelul Uniunii au negociat un acord, prin care sa le creeze atat angajatorilor, cat si angajatilor conditii propice de colaborare in vederea combaterii stresului la locul de munca, incepand din luna aprilie fenomenul urmand a fi monitorizat si in Marea Britanie, Ungaria, Romania si Bulgaria.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.