Home Economic-Financiar Suntem pe locul doi în UE după creșterea comenzilor industriale noi

Suntem pe locul doi în UE după creșterea comenzilor industriale noi

DISTRIBUIŢI

Romånia a avut în ianuarie al doilea avans al comenzilor industriale noi din Uniunea Europeană, de 16,3% față de prima lună a anului trecut, de peste două ori mai mare decåt creșterea de pe ansamblul blocului comunitar, a anunțat ieri Eurostat.
În UE, comenzile industriale noi au avansat în ritm anual cu 6,3%, iar în zona euro, cu 7%.
Biroul european de statistică a centralizat date pentru 20 de state membre și a anunțat că 11 state membre au înregistrat în ianuarie creșteri față de aceeași lună din 2009, iar 9 au avut scăderi. Cele mai mari creșteri ale comenzilor industriale noi au avut loc în Slovacia, de 21,3%, Romånia și Germania, de 15,3%.
În schimb, cele mai importante scăderi ale comenzilor industriale noi au fost înregistrate în prima lună din 2010 în Irlanda, de 13,2%, Estonia, de 10,3%, și Ungaria, de 6,4%.
În ianuarie, comenzile noi pentru bunuri intermediare au crescut cu 11,3% în statele UE și cu 12,6% în zona euro, iar cele pentru bunurile de capital, cu 5,2% în statele UE și cu 5,5% în zona euro. Comenzile pentru bunurile de folosință îndelungată au crescut cu 5,4% în UE și cu 0,2% în zona euro, în timp ce produsele de uz curent au scăzut cu 4,5% în UE și cu 3,5% în zona euro. Față de luna anterioară, comenzile industriale noi au crescut în ianuarie cu 8,3% în Romånia, al doilea avans din UE în ritm lunar, în timp ce pe ansamblul blocului comunitar comenzile industriale noi au scăzut cu 0,2% față de decembrie. În zona euro, declinul a fost de 2%.
Cele mai mari creșteri față de decembrie au fost înregistrate în Irlanda (+31,3%), în Romånia, precum și în Lituania și Polonia (+6%), în timp ce scăderile cele mai mari au fost raportate în Grecia (-11%), Franța (-10,8%) și Danemarca (-6,8%).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.