Home Actualitate Suporterii echipei naționale își pot achiziționa produse personalizate cu tricolorii în rețeaua...

Suporterii echipei naționale își pot achiziționa produse personalizate cu tricolorii în rețeaua Altex

DISTRIBUIŢI

Federația Română de Fotbal anunță introducerea unei colecții de produse de papetărie și calendare dedicate echipei naționale a României, disponibile acum și în magazinele Altex din întreaga țară.

Fanii tricolorilor pot găsi în rețeaua Altex caiete A5 și A4, precum și calendare de perete personalizate cu imagini și grafica jucătorilor prezenți la EURO 2024 și în Liga Națiunilor 2024. Aceste articole sunt destinate tuturor suporterilor care doresc să-și exprime susținerea pentru echipa națională și să păstreze aproape spiritul competițiilor internaționale.

Răzvan Burleanu, președinte Federația Română de Fotbal: “Parteneriatele solide, bazate pe valori comune, sunt fundamentale pentru dezvoltarea fotbalului românesc și pentru apropierea suporterilor de echipa lor de suflet. Altex se remarcă prin viziunea sa de a oferi produse de calitate, iar această colaborare ne permite să venim mai aproape de fani, oferindu-le produse dedicate. Este un nou model de business, prin care FRF, alături de Altex, pune noi produse la dispoziția suporterilor. Este un pas important în strategia noastră de a conecta și mai puternic noua generație cu valorile și pasiunea pentru fotbal.

Raul Filip, Deputy CEO, Altex România: „Ne bucurăm să aducem suporterilor echipei naționale o colecție specială de produse care să le permită să-și exprime pasiunea pentru tricolori zi de zi. Parteneriatul cu Federația Română de Fotbal reflectă angajamentul nostru de a susține sportul românesc și de a oferi clienților noștri acces la produse de calitate, disponibile în întreaga rețea Altex.”

Prin acest parteneriat, Federația Română de Fotbal și Altex își propun să ofere fanilor acces la produse de calitate, care să le permită să-și arate pasiunea pentru tricolori atât la birou, cât și acasă sau, mai ales, la școală. Colecția de papetărie dedicată echipei naționale este disponibilă în magazinele Altex din întreaga țară, dar și online, pe altex.ro, astfel încât suporterii să-și poată achiziționa rapid și ușor produsele preferate.

 Despre Altex România

Altex este liderul pieței de retail din România, având peste 130 de magazine în toată țara. În aproape trei decenii de activitate, Altex a evoluat de la un business local de import de televizoare la liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.

Compania s-a angajat să ofere produse de calitate care să satisfacă nevoile consumatorilor, precum și soluții de finanțare accesibile. Politica de 2X diferența asigură clienților cel mai mic preț din România, în comparație cu alte magazine online sau offline.

Pe lângă diversificarea gamei de produse, Altex a extins și gama de servicii. Pentru a facilita accesul clienților la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum care oferă soluții de finanțare optime la dobânzi competitive pentru achizițiile realizate în rețeaua națională de magazine și online.