Surorile Mary-Kate și Ashley Olsen, două dintre cele mai cunoscute actrițe în perioada copilăriei, s-au retras de ceva timp din acest domeniu. Ajunse la vârsta de 35 de ani, gemenele performează cu succes într-un alt domeniu: moda.
Încă din copilărie, surorile Olsen s-au bucurat de un succes răsunător, iar rolurile din Full House le-au adus celebritatea mondială de la o vârstă fragedă. Cu siguranță acest sitcom este rolul reprezentativ pentru carierele lor, pe care l-au avut până în 1995, când aveau 9 ani. În total, ele au apărut împreună în 30 de filme și seriale, dar ultimul datează tocmai din 2004 și s-a numit New York Minute. În 2004, Ashley Olsen a decis să se retragă din actorie, în timp ce Mary-Kate a mai apărut în câteva producții, până în 2013, când a fost realizat un documentar despre viața ei.
Anxietatea și faptul că erau tot timpul în centrul atenției le-au determinat pe surorile Olsen să pună punct carierei din industria cinematografică. Au mai avut numeroase oferte, inclusiv pentru a juca într-o continuare a Full House, într-un moment în care Netflix cumpărase drepturile. Chiar dacă inițial au fost de acord să apară, surorile Olsen s-au răzgândit. În mod principal Ashley a fost cea care s-a opus, deoarece nu era sigură că se mai poate descurca în fața camerei de filmat după atâția ani de pauză.
Cu ce se ocupă surorile Olsen în prezent
Retrase din activitate de ani buni, surorile Olsen s-au dedicat afacerilor, dar folosesc timpul liber pentru hobby-urile pe care le au. Ele sunt pasionate de cristale, motiv pentru care și-au decorat locuințele cu cât de multe s-a putut. „Vrem să punem cristale peste tot”, a spus Mary-Kate. Dezvoltarea personală este o altă pasiune pe care o au, dar și pokerul. De altfel, ele au fost prezente la jocuri poker alături de mulți alți actori de la Hollywood, printre care Ben Affleck, Matt Damon și Leonardo DiCaprio. O altă activitate pe care o fac în timpul liber este echitația, cele două fiind pasionate de călărie, domeniu în care au concurat și la diverse competiții internaționale.
Iar atunci când nu se relaxează, gemenele Olsen se ocupă de afacerea lor din domeniul modei. Încă din perioada în care erau actrițe, ele erau lăudate pentru modul în care se îmbrăcau. Iar în 2005, The New York Times o descria pe Mary-Kate ca fiind un model de urmat și o sursă de inspirație prin modul ei de a se îmbrăca, denumit la acel moment „homeless”. Asta deoarece purta haine supradimensionate în partea superioară a corpului.
Astfel, surorile Olsen au fost imaginea unor colecții de haine pentru mai mulți ani, însă în 2007 și-au lansat propria companie, The Row, pe care o au și în prezent. Prima colecție, denumită Elizabeth & James, a fost inspirată din multe piese de epocă și a avut un succes răsunător. Aceasta le-a deschis calea către succes, moda devenind un domeniu pe care au încercat să îl aprofundeze cât mai mult. De altfel, în 2008 au și scris o carte cu interviuri cu oameni cheie din industria modei, denumită Influence.
În aceste condiții, Wall Street Journal le-a acordat un premiu important în 2012, pentru inovațiile aduse în domeniul modei. În plus, cele două surori au fost desemnate cele mai bune femei designer de haine ale anilor 2012 și 2015 în SUA, iar în 2017 au primit o nouă nominalizare la gala organizată de Council of Fashion Designers of America. Au mai primit același premiu și pentru accesoriile create la galele din 2014, 2018 și 2019.
În plus, din 2013 și-au lansat și propriul parfum, denumit Elizabeth and James, iar acesta s-a bucurat, de asemenea, de un succes important. În paralel, surorile Olsen și-au folosit influența pentru a ajuta copii din țările sărace ale lumii. Așa se face că în 2011 au creat încălțăminte pentru copii din 20 de țări din toată lumea, pe care au donat-o. De asemenea, au donat bani pentru a susține copiii nevoiași.
În ce privește viața personală, Mary-Kate Olsen a fost căsătorită cu Olivier Sarkozy, fratele fostului președinte francez Nicolas Sarkozy. Cei doi au divorțat însă în ianuarie 2021. În schimb, Ashley Olsen are o relație cu artistul Louis Eisner din octombrie 2017 încoace. Viața lor este însă mult mai discretă decât în perioada copilăriei, când erau două dintre cele mai cunoscute surori din lume.