După ce s-a produs un jaf nebănuit în sistemul energetic, aşa-numita liberalizare a pieţei – impusă de onor Uniunea Europeană – a ajuns, prin însăşi caracterul ei strict artificial, să capoteze exact în coordonatele ei de fond: alegerea de către fiecare consumator a funizorului şi stabilirea preţului prin negocieri. Şi – în mod semnificativ – a capotat tocmai cu cateva zile înainte de intrarea efectivă a Romaniei în Uniunea Europeană. Şi suspendarea de facto a liberalizării s-a făcut pentru a salva cat se mai putea consumatorii, care au fost marii perdanţi ai aşa-numitei liberalizări, dar despre care se ştia prea bine că vor fi prăduiţi dacă artificiala liberalizare a pieţei va fi aplicată.
Liberalizarea impusă de Uniunea Europeană nu putea fi decat artificială, costisitoare şi dăunătoare, în măsura în care nu exista practic nici o concurenţă reală pe piaţa producţiei de energie electrică, toţi producătorii avand un unic proprietar (statul), iar unităţile de producţie livrand obiectiv la preţuri discrepant diferenţiate din raţiuni nu doar tehnologice, ci îndeosebi naturale (nu poţi compara costurile de producţie sub 10 dolari dintr-o hidrocentrală cu cele de 45-60 dolari şi peste dintr-o termocentrală), în timp ce în sistem este nevoie de întreaga energie produsă (şi de cea produsă ieftin şi de cea produsă scump).
Era previzibil ceea ce avea să se întample în condiţiile liberalizării chiar şi parţiale a pieţei. Tot felul de intermediari – numiţi candva de preşedintele Băsescu -băieţii deştepţi- – vor fi confiscat partea de energie ieftină scoasă la vanzare liberă şi apoi o vor fi vandut scump unor consumatori mari, în timp ce majorităţii consumatorilor (evident, înainte de toate, celor casnici) le va fi rămas să se aprovizioneze doar cu energia produsă scump. Halal liberalizare!
Mecanismul a sugrumat pur şi simplu populaţia, prin creşterea permanentă a tarifelor, căci aceasta a suportat nu numai costul singurei energii la care a avut acces, respectiv cea produsă scump, dar şi contravaloarea caştigurilor înregistrate de cei ce preluau cantităţile de energie produsă ieftin. Concret, mecanismul a putut funcţiona atat timp cat energie a existat fără probleme în sistem. De îndată însă ce producţia pe ansamblu a început să aibă probleme în acoperirea consumului, artificiala liberalizare şi-a arătat adevarata faţă schimonosită şi periculoasă. Este exact ceea ce s-a întamplat cand cea mai importantă sursă de energie ieftină – Dunărea – şi-a redus debitul şi faptul că s-a combinat cu cererea în creştere, consemnată normal în perioada de iarnă. Atunci, producătorii de energie ieftină (toţi de stat, Hidroelectrica, precum şi complexele termo Turceni şi Rovinari), simţind că nu mai pot face faţă, fiind legaţi de contracte de livrare către -băieţii deştepţi-, au mărit pretenţiile. Bineînţeles, faţă de – cine altcineva decat! – consumatorii de stat. Degeaba a licitat intermediarul de stat Electrica la 140RON/MWh, căci producătorii de stat nu s-au gandit să răspundă, pretinzand cel puţin 170 MWh. Nici că se putea ca lanţul să cedeze în altă parte decat în veriga slabă pe care o reprezentau consumatorii de stat! Se risca pur şi simplu ca Electrica, neprimind energie, să nu-şi poată onora clienţii, dintre care principali sunt CFR Călători, CFR Marfă şi întreg sectorul minier, care este şi furnizor de materie primă pentru termocentrale. În disperare de cauză, noul ministru al economiei n-a putut face altceva decat să dea un ordin ministerial de prelungire pur şi simplu a contractelor de livrare avand ca intermediar Electrica (societate de stat), astfel obligand de fapt producătorii de stat să aprovizioneze tot la preţurile de pană acum consumatorii de stat. Liberalizarea este aruncată la coş! Absolut normal şi deloc nefericit! Era nevoie de a se salva sistemul, care era subminat, şi nu cumva ajutat, să se restructureze de către artificiala liberalizare. Indirect, exporturile de energie electrică sunt blocate pentru ieşirea sistemului energetic din iarnă.
Oricum, apelul la bursa de energie – la care fostul ministru al economiei invitase într-o încercare, şi ea disperată, de a salva prin transparentizare imaginea liberalizării – devine o biată poveste cu cocoşu* roşu! Şi aşa pe bursă nu ajungeau nici 10 procente din energia tranzacţionată, căci aranjamentele de culise sunt cele care fac de fapt legea pe piaţa aşa-zis liberalizată a energiei electrice!
Ingrata sarcină a noului ministru al economiei este de a găsi o soluţie ca sistemul energetic naţional să nu fie literalmente năruit de către absolut nepotrivita liberalizare impusă de Uniunea Europeană şi, oricum, ca această liberalizare să nu stranguleze, prin propriile aberaţii, consumatorii casnici.
