Desi contribuabilii si-au facut din plin datoria fata de stat, platindu-si cu constiinciozitate darile in luna martie, desi normele de colectare a strangerii taxelor si impozitelor au fost inbunatatite, deficitul bugetului de stat a luat-o razna. Dupa ce in lunile ianuarie si februarie, potrivit datelor raportate de ministerul condus de Mihai Tanasescu, bugetul de stat se vaita de un minus de aproape 2,3 mii miliarde de lei, luna martie a adus o surpriza din acest punct de vedere. Balanta veniturilor si cheltuielilor s-a dezechilibrat extrem de mult, ajungand la un deficit de 7.723 miliarde de lei pentru primul trimestru. Acest lucru inseamna ca in luna martie deficitul bugetului de stat a crescut cu aproape 5,5 mii miliarde de lei.
Totodata, Ministerul Finantelor a raportat ca veniturile obtinute din incasarea accizelor au totalizat 9.048,5 miliarde de lei (crestere cu 18,9% fata de aceeasi perioada a anului 2002), in condiiiile includerii in accizele pentru petrol si produse petroliere a cotei unice aplicate asupra carburantilor auto pentru finantarea drumurilor publice. Potrivit unui comunicat oficial al ministerului, situatia a fost influentata de cresterea cursului lei/euro, de majorarea accizelor la benzine cu 23,5%, alcool etilic si bauturi distilate cu 55%, bere cu 6,4%, incepand cu 01.05.2002, conform OUG 48/2002, dar si scaderea productiei industriale din ramura prelucratoare a produselor din tutun cu 21,0%.
La sfarsitul lunii martie, deficitul bugetului general consolidat se situa la o valoare de 6.426,4 miliarde de lei. Numai ca, din nou, bugetul asigurarilor sociale de stat a constituit eterna problema. Desi este prevazut cu un sold pozitiv anual de 2.317,4 miliarde de lei, acesta a incheiat executia pe primele trei luni cu o -gaura- de 2.504,0 miliarde de lei. Finantele sustin in continuare ca acest fapt se datoreaza, in principal, gradului redus de colectare a veniturilor la bugetul asigurarilor sociale de stat, care este inferior celui de efectuare a cheltuielilor.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane