Home Economic-Financiar Tariceanu recunoaste neputinta executivului pe care il conduce

Tariceanu recunoaste neputinta executivului pe care il conduce

DISTRIBUIŢI

Dupa o noua incursiune in -delta- Banatului, premierul Calin Popescu Tariceanu a descoperit ca -Romania nu poate face fata unei situatii de urgenta-, in conditiile in care inspectoratele judetene sau nationale nu dispun de echipamente necesare, de oameni specializati in acest sens si nici de o strategie de interventii. Premierul, care nu s-a aratat dispus sa le construiasca hoteluri sinistratilor, a ramas cu cizmele curate si dupa ultima incursiune in zona si i-a urecheat parinteste pe subalterni: -Lucrurile ar fi putut sa se desfasoare mai bine pe teren, ne-am informat la fata locului de la primari si consilieri si am ajuns la concluzia ca unii au actionat mai bine, altii mai putin bine, in functie de priceperea fiecaruia-. Lipsa de -pricepere- putea fi evitata insa prin desemnarea unor specialisti adevarati, macar in functiile-cheie din ministere si din institutiile statului. In fapt, Tariceanu nu a facut altceva decat sa recunoasca neputinta executivului pe care-l conduce.

Referindu-se la sistemul de imbunatatiri funciare, Tariceanu a precizat ca acesta ar fi trebuit sa functioneze pentru a putea asigura rapid evacuarea apelor de pe suprafetele inundate, dar ca, in schimb, acesta este intr-o stare -catastrofala-. -Nu functioneaza nimic din acest sistem, si asta este una din problemele majore ale judetului Timis-, a mai adaugat Tariceanu. El a aratat ca doua din cauze sunt subfinantarea de care a fost afectat intregul sistem de imbunatatiri funciare si folosirea nejudicioasa a fondurilor, asa putine cum sunt. -Repartizarea banilor catre alte obiective decat cele din domeniu ar trebui sa fie analizata atent, sa se vada cum sunt cheltuiti banii publici, pentru ca bugetul Romaniei creste de la an la an si nu se vede o ameliorare acolo unde se duc banii cetatenilor-, a spus Tariceanu.

Dupa deplasarea facuta sambata in zonele afectate de inundatii din judetul Buzau, Tariceanu a mai descoperit ceva: -Din pacate, atunci cand avem inundatii, lucrurile se intorc impotriva noastra si platim si consecintele faptului ca bugetul Romaniei este destul de restrans care, din pacate, nu permite intotdeauna o alocare strategica a resurselor, ci trebuie sa faca fata unor nevoi imediate, cum sunt cele din domeniul de sanatate-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.