In ultimii ani, dar mai ales incepand din ianuarie 2003, tarifele la gaze au crescut continuu, depasind inclusiv pragul de 128-130 de dolari/1.000 mc, considerat ca fiind nivelul la care se pot acoperi toate costurile, evitandu-se in acelasi timp si subventionarea productiei prin ajutoare de stat. Acest prag a fost atins in toamna trecuta, apoi depasit sensibil o data cu scumpirea aplicata la 1 ianuarie 2005. Acum, se preconizeaza o noua scumpire (de la 1 aprilie 2005), care de fapt nu mai are nici o justificare, tariful rezonabil fiind deja prea mult depasit: mia de metri cubi urmeaza sa coste peste 173 de dolari! Sa nu uitam insa ca in Romania 60% din necesar se acopera din productia interna (la un pret mediu de 90 dolari/1.000 mc) si 40% se importa, din Rusia, la un pret de cel mult 190 dolari/1.000 mc. Conform calculelor, gazul consumat de industria autohtona n-ar trebui sa fie mai scump de 130 dolari/1.000 mc, cu toate conditiile impuse de UE privind renuntarea la ajutoarele de stat si acoperirea integrala a tuturor costurilor.
Cu toate acestea, tariful la gazele pentru marea industrie continua sa creasca, intr-un mars ce incepe sa capete accente funebre…
Practic, pretul in lei al gazului stabilit pentru perioada 1 ianuarie-1 aprilie 2005 s-a dublat fata de cel inregistrat in aceeasi perioada din 2003. Exprimat in dolari, pretul aproape ca s-a triplat (vezi si tabelul de mai sus). Asta in conditiile in care ponderile productiei autohtone si a importurilor (60%, respectiv 40%) au ramas aceleasi. Pentru ca pragul de rezonabilitate, estimat la cel mult 130 USD/1.000 mc, este deja depasit cu mai bine de 10 unitati, nu se mai poate trage alta concluzie decat ca noua majorare (pana la 173,7 USD/1.000 mc), prevazuta pentru 1 aprilie, se va aplica exclusiv de dragul unei nejustificate alinieri la preturile din UE. A cui este, de fapt, aceasta pretentie de a egala tarifele la gaze indiferent de consecintele ce se repercuteaza direct asupra industriei romanesti? Pentru care motiv gazele in Romania trebuie musai sa ajunga la preturi de peste 173 USD/1.000 mc, daca productia plus importurile nu costa mai mult de 130?
Amenintata cu spectrul incapacitatii de plata, industria romaneasca va pune lacat pe principalele capacitati de productie, lasand bugetului statului, in locul veniturilor, o noua povara: somerii care trebuie asistati pana cand se va ivi vreun angajator atat de potent incat sa absoarba masele de ordinul miilor de persoane ramase acum pe drumuri. Astfel de perspective nu se iau in calcul la stabilirea unei noi majorari a tarifelor la utilitati?
Fara indoiala, integrarea in Uniunea Europeana presupune si competitivitatea produselor romanesti, pentru ca barierele tarifare sau de orice alta natura vor disparea. Dar daca impunem tarife nejustificate economic, cum este cel al gazului metan pentru industrie, nu vom obtine decat sufocarea productiei autohtone. Ceea ce ne va determina sa punem o intrebare deloc retorica: de fapt, cine va avea de castigat de pe urma acestor pierderi?
