Rezultatele economico-financiare ale Companiei Nationale Tarom dupa primul an de la demararea programului de restructurare sunt peste asteptari, pierderile diminuandu-se de la 62 milioane USD la 38 milioane USD, a declarat, ieri, ministrul transporturilor, Miron Mitrea, la finalul intalnirii cu oficialii Tarom si cei ai Aeroportului International Otopeni Bucuresti.
In pofida acestor rezultate, privatizarea societatii nu mai este un obiectiv al Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL). -In contextul actual din industria aviatica, nu cred ca Tarom are piata pentru privatizare. Daca nu l-am fi scos anul trecut din programul PSAL, probabil ca ar fi avut aceeasi soarta ca si operatorul national bulgar, care si-a incetat activitatea. Totusi, am sugerat unor companii, care detin pachete mici de actiuni ale Tarom, sa le scoata la vanzare, pentru a vedea daca exista apetit din partea investitorilor pentru achizitia acestora-, a afirmat Mitrea.
Oficialul MLPTL a precizat ca Tarom s-a inscris in parametrii de redresare a activitatii preconizati la inceputul anului trecut, reusind sa devina -cea mai buna companie regionala din punct de vedere economic-. -Acum un an, cand compania se afla intr-o stare economica gingasa, au existat voci care au cerut instituirea unui management de criza. Ne-am opus si cred ca am procedat corect, iar rezultatele se vad astazi, cu atat mai mult cu cat 2001 a fost un an deosebit de greu pentru industria aviatica, in special dupa 11 septembrie. In conformitate cu programul de restructurare aprobat, pierderile vor continua sa scada sub 38 milioane USD in acest an. Daca avem in vedere ca operatorul aerian polonez a inregistrat pierderi de circa 190 milioane USD, cel maghiar de circa 150 milioane USD, iar Balkanair si-a incetat activitatea, putem spune ca Tarom are o situatie foarte buna-, a spus Mitrea. El a mentionat eforturile de innoire a flotei Tarom, prin achizitia a doua noi aeronave Boeing 737 (care vor sosi in tara anul viitor), precizand ca mai exista, totusi, -unele nereusite-, care vor fi remediate o data cu punerea in practica a strategiei de reducere a costurilor si crestere a veniturilor pe 2002.
Miron Mitrea a mai anuntat ca, in vederea reducerii pierderilor rezultate din operarea curselor interne de la opt milioane USD, in 2001, la patru milioane USD anul acesta, Tarom va reduce semnificativ numarul destinatiilor pe care opereaza in prezent. Astfel, singurele rute interne care vor mai figura in orarul companiei sunt Timisoara, Cluj, Iasi si Sibiu.
Modernizarea Aeroportului Otopeni se va finaliza in 2004
Aeroportul International Otopeni Bucuresti (AIBO) va da in folosinta, pana la sfarsitul lunii noiembrie a.c., un sector modernizat destinat traficului de pasageri pe rutele interne. Potrivit dlui Gabriel Tara, director general al AIBO, lucrarile fac parte din etapa a doua de dezvoltare a aeroportului, valoarea totala a programului de investitii fiind de 185 milioane USD.
Pana la sfarsitul lunii mai a.c., va fi data in folosinta parcarea supraetajata pe trei nivele, cu o capacitate de circa 900 de locuri, aflata in fata terminalului de sosiri a aeroportului. Lucrarile de constructie au demarat in anul 2000, valoarea lor ridicandu-se la circa opt milioane USD. Tot in cea de-a doua etapa de modernizare a aeroportului se inscriu o serie de proiecte care vor fi finalizate in cursul anului viitor: prelungirea caii de rulare aferente pistei unu (2,5 milioane USD), construirea a doua corpuri de legatura intre terminalele aeroportului (12 milioane USD) si a unui hangar de depozitare a echipamentelor (3, 5 milioane USD).
In 2001, traficul de pasageri pe Aeroportul Otopeni a crescut cu 6%, peste 2,1 milioane de persoane beneficiind de serviciile AIBO. Conform declaratiilor dlui Tara, premisele pe 2002 sunt foarte favorabile, numai in prima luna a anului inregistrandu-se o crestere de 7% a traficului de pasageri, fata de aceeasi perioada a anului trecut.