Guvernul a adoptat recent, prin ordonanta, o serie de modificari la regimul tarifului de utilizare a drumurilor nationale. In afara de redefinirea unor termeni, care in actul normativ din 2002 dadeau nastere la interpretari defavorabile bugetului, guvernantii au si intarit ideea ca, din prima zi a anului viitor, tariful va fi platit nu numai de transportatorii de marfuri, dar si de cei de persoane. In aceasta categorie sunt inclusi si posesorii de autoturisme proprietate personala, chiar si cei care au in fata blocului un Trabant sau o Dacie de pe vremea bunicii. Mai mult, acestia vor plati chiar cea mai mare valoare a tarifului, dat fiind ca aceasta variaza in functie de gradul de emisii poluante. Cu alte cuvinte, pentru autoturismele cu motoare non-euro se plateste cel mai mare tarif, valoarea minima fiindu-le rezervata celor care au masini cu motoare Euro 2 si peste. Trebuie mentionat faptul ca tariful trebuie platit chiar daca proprietarul nu mai circula cu acea masina de ani buni de zile. Singura solutie pentru a scapa de bir este radierea masinii respective, in cazul in care proprietarul n-o mai urneste din curte sau din fata blocului. Mai ales ca, pentru un amarat de Trabant sau o -falnica- Volga, proprietarul trebuie sa scoata din buzunar, anual, echivalentul a 24 de euro. Parca nu prea merita efortul… Trebuie precizat faptul ca aceasta valoare este valabila pentru perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2007. Dupa aceasta data, pentru acelasi Trabant va trebui sa platim anual nu mai putin de 40 de euro.
Se poate spune: domnule, astea sunt directivle europene. Perfect de acord. Ceea ce insa nu a remarcat nimeni la momentul adoptarii ordonantei este insa un alt aspect. Nu mai devreme de finele lunii mai a anului curent, acelasi executiv intocmea un proiect de lege pe aceeasi tema. Cu toate ca, in esenta, proiectul de act normativ care ar fi trebuit sa intre in dezbaterea alesilor neamului din cele doua Camere parlamentare reglementa aceleasi chestiuni, exista totusi o diferenta fundamentala. Iata ce se scria, negru pe alb, in expunerea de motive ce insotea, la vremea respectiva, proiectul de lege: -Avand in vedere impactul social, in special asupra persoanelor fizice detinatoare de autovehicule, se propune amanarea achitarii TURDN (tariful de utilizare a drumurilor nationale – n.red.) cu 180 de zile pentru detinatorii de autovehicule destinate transportului de persoane (autoturisme, microbuze, autobuze si autocare), respectiv de la data de 1 iulie 2005-. Deci, daca proiectul ar fi fost adoptat in acea forma, ar fi avut sase luni de ragaz financiar nu numai proprietarul de Trabant, dar si firmele de transport persoane. Astfel, si transportatorii, dar si nea Ion care vine de la tara cu IRTA ar fi avut o perioada de gratie – primul nu-si sporea costurile, iar al doilea platea un bilet mai ieftin.
Diferenta de abordare intre cele doua proiecte de acte normative, dintre care doar al doilea a vazut lumina tiparului in -Monitorul Oficial- are o explicatie extrem de simpla: in primul caz era campanie electorala. Parerea mea, cum spunea un distins domn.
