ButanGas Romania detine – prin compania SC Mari Gaz – singurul terminal maritim din Romania care poate opera incarcarea si descarcarea vapoarelor cu tonaj de tip GPL (gaz petrolier lichefiat). Terminalul, pozitionat in incinta portului Midia-Navodari, are o capacitate utila de 1.650 mc si o rata de descarcare de pana la 160 mc. -Datorita cererii crescande, avem un proiect prin care, in aproximativ doi ani, vom tripla capacitatile de stocaj, astfel incat navele care intra in terminal sa poata avea tonaje mai mari-, a declarat directorul general al ButanGas Romania, Florin Preda. Conducerea societatii a mai anuntat ca urmareste si o extindere a capacitatii de export, astfel incat, in perioada imediat urmatoare, sa inceapa si distribuirea de GPL catre zone din spatiul ex-iugoslav. Terminalul ButanGas, care functioneaza ca antrepozit fiscal, s-a dat in folosinta in august 2002. In 2003, acesta a tranzitat 44.000 tone GPL. ButanGas este al treilea jucator ca marime din piata, cu o cota de 17%.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane