Dupa oprirea Reactorului 1 de la Cernavoda, din 24 august, autoritatile au decis sa mareasca productia de curent produsa de termocentrale si sa reporneasca mai multe capacitati termo pentru a suplini -golul- lasat in sistem de centrala atomoelectrica. Printre centralele repornite se numarau cele de la Iernut, Mintia, Braila, Galati, Turcesti, Doicesti sau Borzesti. Dar, o data cu repornirea Unitatii 1, o parte din productia termo va fi sistata. -In acest moment, avem in sistem peste 700 de MW in plus-, a declarat ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu. Astfel, incepand de astazi, sapte grupuri termoenergetice care functioneaza pe baza de carbune si pacura vor fi inchise. -Pentru inceput, vom inchide trei grupuri, cu o capacitate de peste 300 MW. In perioada urmatoare, urmeaza sa se sisteze productia si la alte capacitati care totalizeaza 400 MW si care utilizeaza drept combustibili pacura si gazele naturale-, a subliniat Dan Ioan Popescu.
In privinta costurilor repornirii Reactorului 1, Popescu considera ca acestea sunt nesemnificative fata de pierderile care s-au inregistrat prin nefunctionare lui – aproximativ 12 miliarde de lei zilnic.
Oprirea Cernavoda a -vlaguit- termocentralele
Primele termocentrale care vor fi oprite vor fi cele de la Mintia si Turceni. Aici au existat probleme inca dinaintea repornirii Reactorului 1. -De exemplu, cel mai mare producator de energie care functioneaza pe huila, e vorba de termocentrala Mintia, are in stocuri inmagazinate doar 10.000 tone de huila, fata de de 150.000 de tone cat ar fi trebuit sa aiba-, a declarat ministrul economiei. Dar nu numai aici sunt probleme cu stocurile de combustibil pentru la iarna. Potrivit ministrului, si stocurile de pacura se situeaza in acest moment sub 10% din nivelul programat. -Pentru a remedia situatia stocurilor, avem in vedere atat marirea productiei interne, dar si importul, astfel incat, pana la sfarsitul lunii octombrie, sa incheiem perioada de refacere a stocurilor pentru toate unitatile-, a mai spus Dan Ioan Popescu. Pentru achizitionarea combustibilului necesar functionarii unitatilor din cadrul Termoelectrica pe perioada de iarna, societatea va contracta, in aceste zile, un credit de 200 milioane de dolari.
In privinta stocurilor de gaze naturale in prezent, in depozitele de inmagazinare subterana se afla 2,2 miliarde de metri cubi, urmand ca stocul sa creasca la un nivel de 2,5 miliarde de metri cubi, pana la sfarsitul lunii octombrie.
Productia hidro, -insensibila- fata de Cernavoda
-Hidroelectrica nu este influentata de pornirea reactorului deoarece are un argument competitiv special. La preturile ei desfide orice concurenta. In orice caz, Hidroelectrica nu este legata in nici un fel de productia de la Cernavoda-, ne-a declarat directorul Transelectrica, Jean Constantinescu. La randul sau, Traian Oprea, director in cadrul SC Hidroelectrica, ne-a declarat ca -ploile din ultima vreme ne ajuta sa revenim usor, dar asa de usor ca este aproape nesemnificativ-. Astfel, puterea medie obtinuta la Portile de Fier este sub 300 MW/h, cu o crestere de productie mica comparativ cu ultimele saptamani. In plus, la Portile de Fier apa este stocata pentru a controla debitul fluviului in functie de cerintele centralei de la Cernavoda. In privinta productiei de energie din sistemul hidro, Traian Oprea spune ca -producem sa ne acoperim obligatiile contractuale fata de consumatorii interni in conditiile in care exportul este zero si se va mentine asa si in cursul lunii octombrie. Importam din Serbia, fara plata, in sistem de returnare pana in 2004, aproximativ 75 MW ziua, 100 noaptea-.
Practic, se poate spune ca in ciuda precipitatiilor abundente din ultimul timp, productia nu este mai mare ca luna trecuta. -Chiar daca debitele cresc, noi nu dorim sa marim cantitatea de energie produsa deoarece trebuie sa asiguram un grad de umplere in lacurile de acumulare. Potrivit unei hotarari de guvern, Hidroelectrica este obligata sa-si faca -provizii- pentru trecerea iernii. Acum suntem, in medie, cu un grad de umplere de 37% si trebuie sa ajungem la 58%. Trebuie sa avem asigurati 500 MW/h pe care sa nu-i producem, ci sa-i acumulam-, ne-a mai declarat reprezentantul Hidroelectrica.