Home Economic-Financiar Termoelectrica se reorganizeaza dupa reguli noi

Termoelectrica se reorganizeaza dupa reguli noi

DISTRIBUIŢI

Inceputul de an a adus schimbari majore in sectorul termo de producere a energiei, prin reorganizarea interna a societatii Termolectrica. Cum publicarea actului normativ privind reorganizarea celui mai important producator de energie electrica si termica reprezinta o chestiune de ore, oficialii Ministerului Industriei si Resurselor (MIR) au stabilit deja viitoarele echipe de conducere pentru filialele ce vor rezulta in urma aplicarii programului de restructurare.


Reducerea costurilor, o misiune aproape imposibila

Conform hotararii nr 1.524/18 decembrie 2002, Termoelectrica va fi divizata prin crearea a trei filiale de productie, Turceni, Rovinari si Bucuresti, si a unei filiale de servicii-reparatii. Aceste filiale vor functiona ca societati independente cu propriile Consilii de Administratie si Adunari Generale ale Actionarilor. Termoelectrica va fi actionarul unic al acestor patru filiale si va mai pastra in structura sa cinci centrale: Galati, Braila, Doicesti, Paroseni si Borzesti. Filiala Bucuresti va include, pe langa cele cinci centrale electrice de termoficare existente in Capitala, si centralele Palas (Constanta), Isalnita, Craiova II si Ludus. Acestea se vor constitui in sucursale distincte.

Oficialii MIR sustin ca in acest fel Termoelectrica poate fi eficientizata, din estimarile lor rezultand o reducere cu 15% a costurilor. Mai mult, in opinia reprezentantilor ministerului de resort, prin aceasta reorganizare se creeaza trei filiale de producere, in sistem termo, profitabile, ce vor concura intre ele, in timp ce unitatile cu cele mai slabe performante raman in componenta Termoelectrica. Ramane de vazut cum se vor reduce costurile in sectorul termo, cand de fapt structura administrativa aproape se tripleaza. Mai mult, experienta a aratat ca numai prin divizarea unei companii nu se creeaza o concurenta reala pe piata, care sa determine reducerea costurilor. Pentru ca, de fapt, sunt puse sa concureze intre ele aceleasi capacitati care pana nu demult functionau intr-o structura unica si care nu au sanse sa isi reduca propriile costuri decat prin investitii. Chiar daca se spera ca printr-o administrare separata a fiecarei filiale se vor identifica mai usor zonele cu pierderi, este evident ca numai prin eliminarea acestora costurile nu vor putea fi reduse intr-o marja semnificativa. O scadere reala a costurilor in sistemul de producere a energiei se poate realiza numai prin aflux investitional.

Noi AGA, CA si echipe de conducere

La nivelul societatii Termoelectrica, AGA va fi formata din trei reprezentanti ai Ministerului Industriei si Resurselor: Paul Blaier, Marius Untescu si Dumitru Barascu. In ceea ce priveste Consiliul de Administratie al societatii, el este format din sapte membri: Dorin Mucea, consilierul pe probleme energetice al ministrului Dan Ioan Popescu, Constantin Nedelcu (director adjunct in MIR), Silviu Lucian Boghiu, directorul general al Electrica SA, Eugen Pena, directorul general al Hidroelectrica SA, Adriana Suta (reprezentant al Ministerului Finantelor), Constantin Balasoiu (Termoelectrica) si Rodica Dimitriu (seful serviciului contencios administrativ din MIR).

Chiar daca nu a devenit oficiala, se cunoaste deja si componenta echipei de conducere a Termoelectrica, in frunte cu directorul general Constantin Balasoiu. Astfel, director tehnic va fi Valeriu Bivol, director economic – Teofil Sevan, iar director comercial – Petre Stroe. La filiala Bucuresti, director general va fi Ion Marcu, ce va fi secundat de Irina Duica (director tehnic), Ion Preoteasa (director comercial) si de Nicolae Vrabie (director economic). Surse autorizate au precizat ca in scurt timp AGA de la Termoelectrica va numi si adunarile generale de la filialele proaspat constituite, urmand ca acestea, la randul lor, sa intocmeasca componenta Consiliilor de Administratie.

Potrivit variantei initiale a hotararii de guvern, creditele si contractele angajate precum si cele in derulare, ca de altfel si aprovizionarea cu combustibil din strainatate vor ramane apanajul societatii Termoelectrica, fara a trece la filiale. In schimb, acestea vor incheia contracte separate de distributie a energiei electrice cu cele opt societati zonale care s-au desprins din cadrul Electrica SA.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.