Home Economic-Financiar Transporturile se indreapta spre tehnologia europeana

Transporturile se indreapta spre tehnologia europeana

DISTRIBUIŢI

Odata cu adoptarea valorilor europene, societatea civila din Romania incepe sa aiba din ce in ce mai mult constiinta calitatii. Cum transporturile au capatat o valenta deosebit de importanta in industria inceputului de secol, expertii considera ca a venit momentul ca managementul calitatii in acest domeniu sa fie promovat la adevarata lui valoare.

Ajuns la editia a V-a, Salonul International pentru Tehnologia Transporturilor, Serviciilor Intermodale, Logistica si Accesorii 2006 se doreste a fi primul eveniment de profil care nu are ca scop exclusiv vanzarea produselor sau incheierea de contracte. Organizatorii isi propun sa initieze un spatiu economic in care profesionistii din domeniu sa interactioneze, sa se cunoasca si sa colaboreze pentru optimizarea eficientei acestei ramuri.

Pana acum, si-au anuntat participarea 105 firme, cu peste 250 de branduri, cifre-record in comparatie cu editiile anterioare. -Nu mai putin de 30% din firmele inscrise la expozitie sunt companii din afara Romaniei-, a mentionat Mihai Lungu, reprezentantul Euroexpotrans, organizatorul evenimentului.

In cadrul expozitiei, vor fi decernate premiile din industria transporturilor pentru 2006, care vor fi acordate pentru cele patru domenii principale (rutier, naval, aerian, feroviar), dar si pentru o ramura careia pana acum nu i s-a acordat importanta meritata – activitatile conexe transporturilor. Grila de ierarhizare a fost intocmita de specialisti europeni si vizeaza evaluarea planurilor de viitor ale companiilor, investitiile, managementul, aprecierile expertilor, modul in care interactioneaza cu societatea civila si gradul de competitivitate de piata.

-Dezvoltarea optima a transporturilor in Romania a avut de suferit in ultimii ani din cauza infrastructurii, a pretului titeiului si a normelor stricte de protectie a mediului. Profesionistii din acest domeniu au nevoie de un liant pentru a colabora eficient in vederea aplicarii unui management care sa permita depasirea acestor piedici-, a mai declarat Lungu.

Evenimentul va avea loc intre 29 iunie si 2 iulie, la complexul expozitional Romexpo.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.