Valoarea totală a tranzacțiilor derulate săptămâna aceasta la Bursa de Valori București (BVB) a totalizat 20,35 milioane lei, din care 199 milioane lei tranzacții cu acțiuni, cu 50,02% mai mult față de săptămâna precedentă, conform unei analize Puls Capital, scrie Agerpres.
Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Fondul Proprietatea, în valoare de 65,9 milioane lei, SIF 2 Moldova — 24,1 milioane lei și Romgaz — 23,3 milioane lei.
Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 2,7 milioane lei, cele cu obligațiuni 4,6 milioane lei și cele cu unități de fond 70.000 lei. În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 73,6 milioane lei.
Indicii bursieri au înregistrat evoluții pozitive, cuprinse între 0,69% pe indicele ROTX și 1,39% pe indicele BET-NG, conform sursei citate.
Săptămâna aceasta, 42 de titluri au avut evoluții pozitive, 11 au fost stabile și 19 au avut evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Amonil, Stirom și Armătura, de 19,10%, 14,85% și, respectiv, de 14,65%. Cea mai mare scădere au avut-o titlurile Alumil Rom Industry, de 9,71%, urmată de cele pe titlurile Electroargeș Curtea de Argeș, de 9,45%, și PetrolExportImport, de 8,7%.