Home Economic-Financiar Trecerea emitentilor de la Bursa Electronica la platforma BVB a starnit interesul...

Trecerea emitentilor de la Bursa Electronica la platforma BVB a starnit interesul investitorilor

DISTRIBUIŢI

Raportul Bursei Electronice Rasdaq (BER) indica faptul ca cele mai tranzactionate societati in luna august au fost, in principal, cele care au facut translatarea la sistemul tehnic oferit de Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Practic, din cei mai tranzactionati 20 de emitenti in aceasta perioada, 12 societati folosesc sistemul de tranzactionare al Bursei de Valori. In ceea ce priveste capitalizarea bursiera pe luna august, cifrele indica o anumita stagnare, BER inregistrand un plus de numai 25 milioane de dolari. La sfarsitul lunii august, la Bursa Electronica erau prezenti 2.108 emitenti tranzactionabili. Tot in aceasta perioada au aparut pe piata inca trei societati, in timp ce 24 de companii au fost delistate. Fata de luna anterioara, Bursa Electronica a raportat o crestere a numarului tranzactiilor, in august realizandu-se 7.745 de tranzactii, pentru un numar de peste 50 milioane de actiuni. Suma totala obtinuta in urma acestor tranzactii s-a ridicat la 357 miliarde de lei.

Socep Constanta a realizat cel mai mare numar de tranzactii

Cei mai tranzactionati emitenti, dupa numarul de operatiunilor bursiere inregistrate in luna august, au fost in principal societatile de la categoria I, emitenti care au trecut pe rand la utilizarea platformei tehnice oferite de BVB. Astfel, primul loc este ocupat de Socep Constanta, cu 425 de tranzactii pentru peste 4,5 milioane de actiuni. Valoarea in lei a acestor tranzactii se situeaza la putin peste 7,5 miliarde. Locul doi este ocupat de o alta societate din Constanta, Argus, cu 420 de tranzactii in valoare de 11,6 miliarde de lei. Numarul total de actiuni puse in joc a fost de 433 de mii. Pe cel de-al treilea loc se situeaza Braiconf Braila, una dintre singurele societati care, dupa trecerea la sistemul BVB, a inregistrat o crestere destul de accentuata a valorii nominale a actiunilor. Braiconf a obtinut 9,6 miliarde de lei, in urma a 399 de tranzactii, pentru 167 de mii de actiuni. De altfel, aceasta societate a incheiat si luna iulie cu o variatie de pret in crestere, atingand un procent 18,74%.

Asirom, emitentul cu cea mai mare capitalizare bursiera

In ceea ce priveste clasamentul emitentilor dupa capitalizarea busiera, primele locuri sunt ocupate de societati bancare sau de asigurari. Astfel, suprematia este detinuta de Asirom, emitent care a avut in luna august o capitalizare busiera de peste 60 de milioane de dolari, reprezentand un procent de 2,89% din piata. Societatea, listata la categoria II a BER, a facut, practic, in aceasta luna, schimb de locuri cu Eurom Bank, emitent care se situa pe primul loc in luna iulie. Eurom Bank are, asadar, pentru august, o capitalizare bursiera de aproape 50 milioane de dolari, in scadere fata de iulie cu aproape trei milioane de dolari. Capitalizarea societatii bancare reprezinta 2,36% din intreaga piata. Cel de-al treilea loc este ocupat de o alta societate de asigurari, Astra, cu peste 42 milioane de dolari, adica 2,05% din piata. Societatea este in urcare cu un loc, fata de iulie, perioada la care inregistra o capitalizare bursiera de 39,98 milioane de dolari.


Gradul de suprasubscriere a actiunilor Banca Transilvania – 967.44%

Banca Transilvania a inchis, pe 27.08.2004, perioada de subscriere in cadrul ofertei publice de actiuni. Decizia privind oferta publica a fost luata in cadrul sedintei consiliului de administratie al Bancii Transilvania de la inceputul lunii iulie, in baza mandatului acordat de catre adunarea generala a actionarilor. La incheierea perioadei de subscriere, datele indicau 3.397.346 de actiuni oferite spre vanzare, la pretul de 6.000 lei/actiune. Numarul de actiuni subscrise a fost de 32.867.315, iar cel al actiunilor vandute de 3.397.346. Gradul de suprasubscriere a indicat un procent de 967,44%, in timp ce indicele de alocare a fost de 0,10336549.

Suma totala incasata de catre Banca Transilvania in urma acestei oferte publice de vanzare a fost de 20.384.076 mii lei. Directorul general al Bancii Transilvania, Robert Rekkers, a declarat ca interesul deosebit pe care investitorii il au pentru actiunile TLV, reflectat in gradul de suprasubscriere, raportat la inchiderea ofertei publice, este un semnal evident de sustinere si incredere in performantele societatii bancare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.