Sistemul computerizat de colectare a TVA din Romania nu functioneaza in acest moment, desi autoritatile stiau inca din 2002 ca trebuie sa se pregateasca din timp pentru interconectarea sistemului local cu cel al statelor UE. Unu din cele patru stegulete rosii primite de Romania face referire tocmai la aceasta problema. Daca nu va fi rezolvata, tara noastra ar avea de suferit si n-ar putea beneficia de facilitatile ce decurg din statutul de stat membru.
Potrivit oficialilor europeni, in absenta acestui sistem, UE va fi obligata sa ia masuri impotriva Romaniei dupa aderare. -Va fi imposibil sa renuntam la controalele la granita pentru diverse categorii de bunuri, iar ideea care sta la baza UE este tocmai desfiintarea acestora. Daca nu exista nicio cale sa vedem cum se colecteaza TVA, nu avem alta solutie decat sa verificam la granita-, precizeaza adjunctul sefului Delegatiei Comisiei Euopene, Onno Simons. Presedintele Comisiei de buget- finante din Senat, Varujan Vosganian, spune insa ca intarzierile privind punerea in functiune a acestui sistem au fost inregistrate dupa ce Delegatia CE a cerut verificarea conditiilor in care a avut loc licitatia pentru desemnarea companiei care se va ocupa de implementarea sistemului.
Sistemele de comunicare a datelor intre Romania si tarile UE privind accizele si TVA vor fi insa functionale la 1 ianuarie 2007, ii asigura pe oficialii europeni ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu. -Orice fel de emotie fata de existenta acestui stegulet rosu trebuie sa dispara. In mod clar este o problema tehnica; am mai avut probleme tehnice de rezolvat, mai complicate decat aceasta-, a spus Vladescu. Potrivit acestuia este vorba de un sistem tehnic de transmitere de date intre Romania si tarile membre privind decontarile de TVA si, de asemenea, de un sistem privind transmisia de date privind accizele. Vladescu aminteste, totodata, si faptul ca in Romania masurile in acest domeniu au inceput sa fie luate mai tarziu decat in Bulgaria, care a inceput implementarea in 2003.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane