Home Economic-Financiar UGIR-1903 va fi din nou vizitata de finantisti

UGIR-1903 va fi din nou vizitata de finantisti

DISTRIBUIŢI

Dupa ce finantistii au descoperit la UGIR-1903 o evaziune fiscala de peste 6,5 mld. lei, conducerea uniunii, in speta Stelian Dorobantu, a contestat vehement concluziile controlului. Ca argument, oficialii UGIR-1903 au inteles sa interpreteze legea in favoare lor, sustinand ca uniunea nu e obligata sa plateasca impozit pe profit pentru activitatile economice desfasurate. -Serviciile prestate membrilor de catre uniune nu reprezinta activitate economica-, a spus Dorobantu, care le-a imputat finantistilor necunoasterea legii si faptul ca au intreprins controlul in urma unei comenzi politice (n.r. – facand aluzie la ministrul Dan Ioan Popescu, fostul presedinte al UGIR-1903). Dorobantu a spus ca, -daca am presupune, prin absurd, ca uniunea ar functiona ca o societate comerciala, organul de control a stabilit eronat baza de calcul pentru determinarea impozitului, deoarece cota de impozit s-a aplicat asupra venitului brut, si nu asupra celui net-. Aparent, rationamentul pare sa reziste. Numai ca finantistii au depistat ca in evidentele contabile ale UGIR-1903 s-au evidentiat doar veniturile, omitandu-se cheltuielile (lucru ciudat, deoarece acest lucru este primordial, fiindca protejeaza patrimoniul uniunii; se stie ca impozitul, care se calculeaza procentual, e cu atat mai mare ca suma cu cat baza de calcul e mai mare). Ca atare, este normala obligarea UGIR-1903 la plata impozitului pe profitul obtinut din activitatile economice derulate. Finantistii spun ca e ciudat ca nu s-au evidentiat cheltuielile UGIR-1903 in activitatile economice. Mai mult, organele de control au stabilit ca uniunea condusa de Tender nu e inregistrata la organele fiscale ca platitoare de TVA si nici nu a depus evidentele contabile prevazute de lege. In perioada urmatoare, urmare a unor sesizari primite din interiorul UGIR-1903, uniunea va fi din nou controlata, pentru a se clarifica noile acuzatii de evaziune fiscala.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.