Ca parte probabil a campaniei prezidentiale de sesizare publica asupra unor probleme in neregula din economie si societate a aparut, mai zilele trecute, si semnalarea existentei unei diferente disproportionat de mari intre dobanzile active si cele pasive (adica intre cele percepute de banci pentru creditele acordate si cele cu care acestea onoreaza depozitele), ceea ce duce la profituri deosebit de inalte ale bancilor. Situatia a fost calificata ca inadmisibila.
Sesizarea publica de catre Palatul Cotroceni asupra acelor aspecte care nu sunt in regula in economie si societate este salutara. Nu stim insa daca simpla -rusinare publica- a celor vizati va duce la corectii sau schimbari, urmand ca -baietii destepti-, pentru a prelua o expresie a presedintelui, sa se conformeze criticilor, devenind si -baieti buni-, nu numai destepti care se ingrasa pe seama fraierilor. Sa speram insa ca interventiile prezidentiale nu vor ramane doar un exercitiu de imagine.
Numai ca sesizarea publica privind dobanzile si profiturile din sistemul bancar este in mod cert un fel de aflare in treaba degeaba. Sarcina de sesizare a revenit consilierului prezidential Stolojan, probabil pentru a conferi acestei semnalari o cat mai mare greutate, avand in vedere notorietatea fostului prim-ministru in mediile economice. Tocmai aici este problema! A descoperi in anul de gratie 2005 ca diferentele dintre dobanzile la credite si cele la depozite in sistemul bancar din Romania sunt nejustificat de mari si, ca atare, si profiturile bancilor este, intr-un anumit fel, jenant. Pentru ca faptul acesta caracterizeaza de un amar de ani sistemul bancar din Romania si, din pacate, s-a consolidat o data cu intrarea pe piata romaneasca a bancilor de renume international, toate cu baze in tarile vest-europene. Acestea au adus intr-adevar stabilitate si credibilitate intr-un sistem devastat, fizic si ca imagine, de devalizari mai primitive sau mai sofisticate ale unor banci de stat ori private cu capital romanesc. Dar, din pacate, aceste banci de renume nu au transferat din tarile lor de origine si grila concurentiala, singura care poate elimina excesele in profiturile bancare. Profitand sistematic mai intai de inflatia inalta, apoi de reasezarea structurilor dupa primele privatizari si, in sfarsit, de explozia creditului, bancile mai mult nu s-au concurat decat s-au concurat, intelegandu-se de minune sa manevreze de o asemenea maniera lucrurile incat sa realizeze, aproape toate, profituri ridicate. Degeaba a coborat inflatia, degeaba a aparut factorul in principiu concurential al expansiunii creditului de consum si ipotecar, degeaba a facut Banca Nationala diferite manevre, caci bancile s-au coalizat pentru a-si prezerva marja de profit! Pana intr-acolo incat s-a ajuns in situatia ca masura BNR de limitare drastica a creditului in valuta pentru cresterea celui in lei sa coboare doar dobanzile la depozitele in lei, dar nu si pe cele la creditele in lei, cea ce pune in pericol economisirea. Marjele de profit ale bancilor au ramas insa intacte. Probabil, bancile straine au considerat si considera Romania un teritoriu de la periferie, in care nu merita sa te implici decat la rate de profit ametitoare.
A descoperi doar acum marjele de profit intolerabile ale bancilor este nu numai jenant, dar apare, din pacate, si ca o strasnica demagogie. Caci aceasta -descoperire- are loc tocmai cand se vinde si ultima piesa importanta din sistemul bancar romanesc, cand acesta ramane practic fara vreo reprezentare a capitalului autohton si cand vor exista sanse si mai mici, daca nu deloc, pentru ca cineva din sistem sa urmeze sesizari venite de pe la Cotroceni!
