Cresterea cu 22% a volumului de export al Romaniei, in anul 2000, este de apreciat, dar mai sunt inca multe de facut pe calea dezvoltarii, care trebuie continuata – a declarat, ieri, J. Denis Belisle, directorul executiv al Centrului de Comert International (ITC), prezent la Bucuresti cu ocazia aniversarii a zece ani de parteneriat intre Romania si ITC. La simpozionul organizat de Centrul Roman de Comert Exterior (CRCE) pentru marcarea acestui prim deceniu de colaborare,s-a subliniat faptul ca ITC – Agentie de Cooperare Tehnica sub coordonarea Organizatiei Mondiale a Comertului si a UNCTAD, cu centrul la Geneva – a desfasurat impreuna cu institutii si organizatii din Romania o serie de proiecte promotionale si de training, in scopul sprijinirii comunitatii de afaceri pentru cresterea participarii la comertul international. Ieri, a fost lansat un nou proiect in domeniul tehnologiei informatiei, cu o durata de un an, care are drept scop informarea comunitatii de afaceri asupra implicatiilor acordurilor OMC in comertul international cu produse IT si cresterea gradului de constientizare in ceea ce priveste existenta de noi oportunitati, la nivel global, in domeniul produselor si serviciilor IT. Cat priveste intarirea capacitatii de export a altor sectoare, ITC va lucra direct cu firme din industria de mobilier si confectii, pentru a mari capacitatea acestora de abordare a pietei externe. De asemenea, ITC isi va continua cooperarea cu CRCE, axata pe furnizarea serviciilor de promovare comerciala pentru oamenii de afaceri romani. In cadrul simpozionului au mai fost lansate trei publicatii ITC, si anume: -Sistemul comercial mondial – Ghid pentru intreprinderi-, -Secretele comertului electronic – Ghid pentru exportatori, intreprinderi mici si mijlocii- si -Secretele exportului – Ghid pentru intreprinderi mici si mijlocii-. Toate aceste ghiduri practice sunt destinate oamenilor de afaceri, in scopul cresterii performantei la export, Romania fiind prima tara care le-a tradus si adaptat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane