Salarii şi avantaje scandaloase la unele companii de stat. Angajaţii Romatsa câştigă, în medie, aproape 5.000 de euro lunar, după ce salariile au fost mărite în 2014. Majorările au venit în contextul în care regia de stat a fost acuzată oficial de lipsă de implicare în căutarea victimelor accidentului din Apuseni. Şi alte companii de stat oferă salariaţilor avantaje de vis.
Mulţi angajaţi ai regiei autonome lucrează la înălţime, adică în turnurile de control din aeroporturi. Tot la înălţime sunt şi veniturile. În 2014, salariul mediu la Romatsa depăşeşte 19.000 de lei, dar cu tot cu prime, câştigul lunar ajunge la peste 21.000 de lei. Adică banii pe care îi câştigă nouă angajaţi plătiţi cu salariul mediu pe economie din România.
In plus, angajaţii Romatsa primesc şi 10 la sută din profitul regiei. În aceste condiţii, dirijarea traficului aerian devine o adevărată plăcere. De asemenea, angajaţii Autorităţii Aeronautice Civile câştigă, în medie, 8700 de lei lunar, cu tot cu prime.