Bursa de la Budapesta, forintul și obligațiunile ungare s-au prăbușit, vineri, după ce vicepreședintele partidului de guvernământ Fidesz, Lajos Kosa, a afirmat că Ungaria are șanse mici de a evita soarta Greciei, iar președintele CE, Jose Manuel Barroso, a calificat situația țării ca „delicată“.
Vicepreședintele Fidesz, Lajos Kosa, a afirmat, joi, că economia Ungariei este într-o situație mai gravă decât se aștepta noul guvern, iar țara are „șanse foarte mici“ de a evita soarta Greciei.
Totodată, Barroso a afirmat, la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu premierul ungar Viktor Orban, că Ungaria este într-o „situație delicată“, iar guvernul trebuie să accelereze consolidarea finanțelor publice.
Șeful guvernului ungar s-a întâlnit cu președintele CE pentru a obține acordul UE în privința unui deficit bugetar peste limita convenită pentru 2010.
În doar cåteva ore, ceea ce putea fi privită drept o declarație pesimistă făcută într-o conferință de presă a devenit un semnal de alarmă pe plan internațional. Agențiile de știri au preluat declarația celui care este numărul doi în partid după premierul Viktor Orban, iar purtătorul de cuvânt al Cabinetului ungar, Peter Szijjarto, s-a văzut nevoit să explice controversata declarație. Szijjarto a explicat că Lajos Kosa nu a exagerat și că fostul guvern a falsificat datele precum ca cel elen.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat, vineri, pentru un post de televiziune, că planul de măsuri al guvernului include măsuri de îmbunătățire a finanțelor statului, dar și reforme structurale profunde, însă nu a oferit detalii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane