O cincime din creditele destinate populației au fost acordate de bănci salariaților din sectorul public, ceea ce reprezintă aproximativ 20 de miliarde lei (4,8 miliarde euro), potrivit datelor centralizate de Banca Națională a Romåniei. Surse din piața bancară, citate de Mediafax, au declarat că datele culese de banca centrală arată o dispersie semnificativă, unele bănci avånd o pondere spre 10%, în timp ce altele au finanțat bugetari în proporție de 25% din totalul împrumuturilor acordate populației.
Potrivit bancherilor, în cel mai pesimist scenariu, cu intrarea în incapacitate de plată a jumătate dintre clienții din sistemul public, solvabilitatea medie a băncilor nu va scădea sub 10%, comparativ cu 14,7% în prezent.
Guvernul a decis, în urma negocierilor cu experții FMI, reducerea cu 25% a salariilor pentru angajații din sectorul bugetar, pentru a face o economie de 5,4 miliarde lei și a se încadra într-o anvelopă salarială la nivelul anului de 39 de miliarde lei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane