Home Economic-Financiar Vacaroiu nu scapa!

Vacaroiu nu scapa!

DISTRIBUIŢI

Considerand ca afacerile derulate de banca lui Vintu miros de la o posta a frauda, BNR va sesiza Politiei si implicarea lui Vacaroiu in dosarul BID

Viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza, a declarat, ieri, in exclusivitate pentru -Curentul- – imediat dupa semnarea unui acord trilateral de colaborare intre banca centrala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor -, ca institutia pe care o reprezinta va inainta Politiei, in perioada imediat urmatoare, o sesizare mai ampla referitoare la Banca de Investitii si Dezvoltare (BID), in care va figura si numele actualului sef al Senatului, Nicolae Vacaroiu. Conform lui Bogza, noua sesizare va incerca sa demonstreze ca daca afacerea BID-actiuni Gelsor poate fi considerata o -afacere ratata-, totusi, faptul ca BID a continuat sa faca plasamente in BRS si dupa consumarea acesteia poate fi interpretat ca o inginerie financiara: -Motivele pentru care am luat masurile impotriva echipei de conducere, recte retragerea autorizatiei acesteia, a fost acela de prost management al resurselor. Dovada a fost aceea ca, dupa ce au facut tranzactia cu actiunile Gelsor – care, intre noi fie vorba, miroase de la o posta, dar nu poti sa dovedesti ca este in mod explicit ea insasi o frauda -, se poate spune ca a fost o greseala de management. Desi e greu de crezut. E, undeva, jenant sa spui chestia asta, dar se poate afirma. Dar dupa ce ai ajuns la concluzia ca Grupul Gelsor are o situatie financiara foarte proasta sau este foarte prost condus – motiv pentru care accepti sa vinzi cu 75% in pierdere actiuni -, sa continui sa faci plasamente la o banca apartinand Gelsor mi s-a parut ca o decizie de management absolut imposibil de explicat-, a afirmat Mihai Bogza. El a lasat sa se inteleaga faptul ca, in sesizarea pe care BNR o va inainta organelor de ancheta, pe langa trio-ul Croitoru-Licuriceanu-Rotaru va figura si numele lui Vacaroiu, deoarece si in perioada cat acesta a condus BID, chiar dupa afacerea cu Gelsor, s-au facut plasamente in BRS: -Daca prima oara s-a putut explica pur si simplu o afacere proasta (n.r. – afacerea cu actiuni Gelsor, realizata pe vremea presedintiei lui Nicolae Vacaroiu), cam mare, sa continui in mod premeditat, un an de zile dupa aceea, sa faci plasamente la o banca din Gelsor, mi se pare absolut de neinteles. Oricare banca din Romania putea face plasamente la BRS, ca nu stia situatia financiara reala a acesteia, dar nu BID. Si, totusi, nici o banca din Romania nu a facut plasamente la BRS, decat eventual cu depozite colaterale in valoare echivalenta. Doar BID a facut-.

Intrebat de ce BNR a aprobat cererea lui SOV de a-si lichida banca prin dizolvare si nu i-a retras autorizatia ca masura punitiva, urmare a unui management prost, Bogza a declarat: -Exista pericolul ca prin mentinerea BID, inca o perioada, pe piata, sa oferim posibilitatea acesteia sa obtina o solutie favorabila in Justitie. Un eventual proces ar fi durat ani buni. Ne-am temut ca in aceasta perioada, cat banca ar mai fi ramas in viata artificial, anumiti investitori sa cumpere actiuni la aceasta banca, cum s-a intamplat in cursul anului 2001, sau ca aceasta banca sa realizeze alte tranzatii imobiliare de un succes deosebit, cum s-a intamplat la inceputul acestui an, cand a reusit sa vanda un imobil unei societati cu capital de stat-.

Acord de complezenta, la presiunea FMI

Asa cum spuneam, ieri, la sediul BNR s-a incheiat un acord trilateral de colaborare intre banca centrala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Marginalizand faptul ca documentul semnat ieri reprezinta -una dintre prevederile memorandumului incheiat de Romania cu FMI-, guvernatorul BNR a aratat ca -protocolul de colaborare in domeniul supravegherii reprezinta un moment de cotitura in privinta calitatii supravegherii si un reper in stabilitatea si soliditatea institutiilor financiar-bancare si de asigurari-. Isarescu a adaugat ca, prin acest acord, BNR doreste sa -previna si sa combata operatiunile riscante, fenomenele de frauda si sa transmitem un semnal de stabilitate, atat in interior, cat si in exterior-.

Desi a aratat ca BNR, CNVM si CSA au colaborat si pana in prezent pe baza unor intelegeri reciproce, precizand chiar faptul ca intre CNVM si BNR a fost incheiat un acord de colaborare in septembrie 2001, guvernatorul BNR nu a putut insa explica, de exemplu, cum de nu s-a putut preintampina frauda de 235 miliarde de lei operata la BRS prin intermediul societatii de valori mobiliare Bucuresti International Securities. El a ocolit diplomatic raspunsul la aceasta intrebare, aratand ca -necesitatea incheierii acordului a fost determinata de interdependenta crescanda a pietelor de capital, bancara si de asigurari, pentru a evita fenomenele mai putin supravegheate de la intersectia celor trei domenii-. Conform specialistilor, acordul pune accent pe colaborarea, cu precadere, in zonele unde exista o suprapunere sau un gol in cadrul activitatilor de supraveghere exercitate de autoritati si pe conlucrarea in domeniul elaborarii legislatiei. Prin documentul semnat ieri, BNR, CNVM si CSA vor fi obligate sa se informeze reciproc asupra evolutiilor care pot prezenta importanta pentru oricare dintre autoritati si sa organizeze actiuni concertate de supraveghere asupra institutiilor financiare, astfel incat sa se previna fenomene cu un eventual impact asupra populatiei. Presedintele CNVM, Gabriela Anghelache, a aratat ca informatia privind rezultatele controalelor efectuate de cele trei institutii trebuie schimbata in timp util, pentru a reusi contracararea efectelor nedorite. Chestionat vizavi de viabilitatea unui asemenea acord, menit a evita fraude de genul BRS-Bucharest International Securities sau Astra-BRS-Sivamo, viceguvernatorul BNR, Mihai Bogza, a aratat ca -acolo unde apar prezumtii de frauda care se intind pe mai multe sectoare o astfel de colaborare in forma aceasta institutionalizata va ajuta-. Cu toate acestea, in ceea ce priveste prevenirea in sine, Bogza a spus ca aceasta -nu se poate realiza decat prin descurajare, iar acest lucru se intampla prin pedepsirea exemplara a celor care au comis fraudele respective-. Amintind de cazul BRS, Bogza a tinut sa remarce ca -daca nu se va trece la pedepsirea celor care comit fraude, maine ne vom trezi cu oameni ca vor intra in banci si vor lua banii cu sacii, vor pleca, pentru ca sigur nu vor pati nimic-. De mentionat faptul ca, desi este benefic cel putin pe hartie, acordul incheiat intre BNR, CNVM si CSA nu prevede masuri punitive in cazul in care una dintre aceste institutii refuza, din varii, motive sa colaboreze in prevenirea unor fraude.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.