
Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), aprobat de Comisia Europeană la începutul acestui an, este gata de start, după redistribuirea bugetului alocat pentru 2007, pe care România nu l-a folosit. Ieri, ministrul agriculturii, Dacian Cioloș, a declarat că fondurile pentru PNDR vor fi virate în zilele următoare. El a arătat că suma primită va reprezenta 3,5% sau 7% din valoarea totală a fondurilor alocate pentru Program până în 2013, de circa opt miliarde de euro. Deja o serie de proiecte pentru PNDR au fost declarate ca fiind eligible, iar beneficiarii lor vor putea primi un avans după ce fondurile UE vor fi trimise României. Aceste fonduri ar urma să finanțeze modernizarea exploatațiilor, creșterea valorii adăugate a produselor agroalimentare și forestiere și renovarea satelor. Din toamna acestui an vor fi lansate și noi măsuri pentru sprijinirea tinerilor fermieri, a activităților turistice și a dezvoltării de microîntreprinderi.