Rectificarea bugetară a fost fundamentată pe o scădere a economiei cu 1,9%, un curs mediu de 4,24 lei/euro și o rată medie anuală a inflației de 5,9%, a anunțat, ieri, ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu.
Produsul Intern Brut estimat pentru acest an este de 511 miliarde lei.
Guvernul a aprobat, ieri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocațiile mai multor ministere și acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizațiilor de șomaj și altor alocații de natură socială.
Proiectul de rectificare menționa că pentru întregul an se estimează o reducere în termeni reali a Produsului Intern Brut de 1,7-1,9%, comparativ cu creșterea de 1,3% avută în vedere la fundamentarea bugetului inițial, și un deficit bugetar de 6,8%, față de 5,9% inițial.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane