Garantarea de catre statul roman a unor investitii private a devenit o practica in Romania ultimilor zece ani, iar ponoasele le trage contribuabilul, care trebuie sa plateasca ratele la creditele contractate de diferite companii, foloasele banesti (comisioanele) ramanand in exclusivitate apanajul reprezentantilor puterii politice de la un anumit moment.
Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta complexul World Trade Center din Piata Presei Libere din Bucuresti, pentru constructia caruia romanul de rand va mai plati, prin intermediul bugetului de stat, inca cinci ani de zile. Ideea constructiei unui centru de afaceri si a unui hotel la standarde occidentale a aparut imediat dupa revolutie, iar pe 7 ianuarie 1992 a fost semnat contractul de credit, in valoare totala de 608 milioane de franci (80,35 milioane dolari), cu doua banci franceze: Societe Generale si Credit Lyonnaise, imprumut garantat in totalitate de statul roman.
46 milioane de dolari platite din buget
Pana in prezent, statul roman a platit aproape in totalitate imprumutul contractat de actionarii initiali: Bouygues, Primaria Municipiului Bucuresti, Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Trustul de Constructii Carpati si Banca Romana de Comert Exterior – Bancorex. Astfel, pentru creditul luat de la Credit Lyonaise, Ministerul Finantelor a achitat 54,11 milioane de franci, iar pentru cel de la Societe Generale – 298,33 milioane. In total, peste 46 milioane de dolari. La care se adauga, bineinteles, dobanzi si comisioane bancare de 38 milioane de dolari.
Numai in cursul anului trecut, statul a scos din vistierie 10,04 milioane de dolari pentru plata ratelor la creditele contractate de World Trade Center. Imprumuturile nu au fost inca achitate in intregime, asa ca achitarea ratelor va continua tot din buzunarul contribuabilului, pentru ca nimic nu ne face sa credem ca situatia se va schimba si -investitorii- se vor apuca sa plateasca ei. La Credit Lyonaise mai sunt de returnat 53,88 milioane de franci (7,12 milioane de dolari), pana in 2006, iar la Societe Generale – 201,67 milioane de franci (26,65 milioane de dolari), cu termen-limita 2003.
Inca de la inceput, considera fostul ministru al finantelor Decebal Traian Remes, -afacerea- a fost gandita prost. -Termenul de rambursare a fost prea strans, iar ratele prevazute in contract – prea mari-, ne-a declarat dl Remes. Fostul ministru ne-a mai dezvaluit si faptul ca statul roman a fost constrans pe cai diplomatice de catre guvernele occidentale si organismele financiare internationale sa achite aceste rate la credite. -In acordul cu Fondul Monetar International era o prevedere potrivit careia acolo unde statul roman a garantat sa nu se mai inregistreze restante fata de creditorii institutionali-, a adaugat domnia-sa. Potrivit dlui Remes, de-a lungul timpului s-au mai facut simtite si interventii ale bancilor franceze pe langa oficialitatile romane.
Intre timp, structura actionariatului s-a modificat, detinatorii pachetelor semnificative de actiuni devenind, alaturi de Bouygues, Bancorex si De Bartha Investment. O data cu lichidarea Bancorex, actiunile detinute de aceasta la World Trade Center au fost aruncate, ca multe altele, in ograda Bancii Comerciale Romane (BCR).
Chiar daca actionariatul a mai suferit unele modificari, nu acelasi lucru se poate spune si despre metehnele referitoare la achitarea ratelor la credite. Domnul Alexandru Puscarciuc, directorul general al WTC, ne-a spus ca planul de afaceri initial nu a putut fi realizat, din cauza mai multor factori, cum ar fi modificarile legislative sau de conjunctura economica. Domnia-sa sustine ca societatea pe care o conduce intentioneaza sa plateasca statului roman pana la ultimul franc. -Suntem in discutii cu autoritatile pentru a stabili o schema de reesalonare a datoriilor, pe o perioada de mai multi ani si cu o dobanda rezonabila-, a adaugat dl Puscarciuc.
-Mortul de la groapa nu se mai intoarce-
Pe de alta parte, dl director sustine ca autoritatile romane nu s-au implicat in nici un fel in renegocierea dobanzii, care este foarte mare, de 10,5%. -Daca am fi renegociat dobanda in urma cu doi-trei ani, alta ar fi fost situatia. Acum este tarziu pentru un asemenea demers, pentru ca mortul de la groapa nu se mai intoarce-, a mai spus Alexandru Puscarciuc.
Patronii hotelului Sofitel si ai Centrului de afaceri bucurestean au refuzat sa plateasca ratele la credite, pe motiv ca nu ar avea profit. In schimb, au avut bani pentru a participa la diferite licitatii organizate de fostul FPS pentru privatizarea unor intreprinderi. Astfel, in 1997, World Trade Center a devenit actionar majoritar (51%) la Mobis SA Sebes. In acelasi an, reprezentantii WTC au anuntat constructia unui complex turistic multifunctional international in judetul Suceava, numit -Bucovina-. Aceasta pentru ca, dupa cum au precizat surse din interiorul fostului FPS, potrivit Legii privatizarii nici o societate, oricate datorii ar fi avut, nu putea fi impiedicata sa participe la licitatie si chiar s-o castige.
Totusi, dl Puscarciuc sustine ca nu World Trade Center Bucuresti (WCTB), ci World Trade Center Management (WCTM) a participat la aceste procese de privatizare. -Cele doua societati, WCTB si WCTM, nu au nici o legatura din punctul de vedere al gestiunii financiare. WCTM este detinatoarea licentei World Trade Center, pe care a constituit-o ca aport la capitalul WCTB-, a mai spus directorul general.
In ciuda nenumaratelor procese in care a fost angrenat, de catre Primaria Bucurestilor, pentru neplata taxelor pe teren, sau de catre Directia Finantelor Publice, pentru neachitarea la timp a taxelor si impozitelor, nimic nu s-a intamplat. In continuare, romanu* plateste!
