Home Economic-Financiar Zapciii de la Finante Vaslui blocheaza afacerile unei firme private

Zapciii de la Finante Vaslui blocheaza afacerile unei firme private

DISTRIBUIŢI

In acceptul legii,organele Ministerului Finantelor Publice au ca menire, printre altele, supravegherea si controlul modului in care societatile comerciale isi calculeaza si achita darile catre bugetul de stat si/sau cele locale. Cauzele pentru care un leu din trei, asa cum reiese din ultimele statistici, circula exclusiv prin tunelurile economiei subterane sunt multiple si nu o data s-a demonstrat ca printre acestea se regasesc si neglijenta sau chiar interesul unor functionari publici, una dintre cele mai mediatizate astfel de categorii fiind rambursarile ilegale ale taxelor aferente unor exporturi -umflate- sau chiar inchipuite. Exista si o alta fateta a monedei, nu buna insa, ci tot in sens negativ. Aceea a folosirii, de catre diverse forte, a functionarilor Directiilor finantelor pe post nu de perceptori, ci de zapcii. Care, in loc sa vegheze si sa aplice prevederile legale, abuzeaza de acestea, fortandu-le chiar peste limita textului legii. Elocvent in acest sens este -exemplul- dat de inspectorii de DGFP Vaslui, care au demarat, de mai bine de un an, o serie de controale asupra Cerealcom-ul local, ale caror rezultate se bat cap in cap si intre ele si cu realitatea operatiunilor. Rezultatul: pagube de multe miliarde de lei, care au starnit iritarea partenerului elvetian al societatii vasluiene, unde acesta a investit, in decurs de doi ani, mai mult de 60 de milioane de dolari.


La sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, inspectorii vasluieni au finalizat un control, al patrulea dintr-o mai lunga serie, pentru stabilirea TVA de rambursat, aferenta perioadei 1 mai – 30 septembrie 2000. Comisia a constatat, din verificarea actelor: -SC Cerealcom indeplineste conditii legale pentru rambursarea sumei de 30,481 miliarde de lei-. Continuarea din procesul verbal din 27 noiembrie a fost insa devastatoare. Organele fiscale au -constatat- ca Cerealcom Vaslui s-a aprovizionat excesiv cu combustibil, seminte, ingrasaminte etc. Fara un suport real, adica fara a realiza o analiza de ansamblu asupra balantei stocuri – necesitati, comisia a decis, in baza unei interpretari proprii, a prevederilor OUG 17/2000, retinerea, cu titlu de garantie (?!) a 30% din suma care i se cuvenea Ceralcom – nu mai putin de 9,144 miliarde de lei, care sa fie returnata -pe masura eliminarii cauzelor- care au condus la asa-zisa aprovizionare excesiva. Se spune ca multi inspectori tremura acum, de cand au aflat ca Ministerul a fost instiintat despre jongleriile cu cele noua miliarde si nu numai, urmand sa justifice in viitor cele aproape trei miliarde de lei pe care Cerealcom le solicita drept despagubiri, pentru retinerea sumei, retinere caracterizata drept ilegala. Mai ales ca, dupa ce au sustinut ca cele noua miliarde sunt garantie, intr-o adresa ulterioara, DGFPCFS Vaslui a comunicat ca, de fapt, suma reprezinta doar TVA nerambursat.

Acesta este doar unul dintre exemplele elocvente ale suspectei inversunari a Finantelor asupra Cerealcom, societate care detine in exploatare suprafete agricole de ordinul sutelor de mii de hectare. Printre acestea mai sunt de amintit anulari repetate de procese-verbale de control al caror pacat era ca dadeau unda verde pentru sumele care se cuveneau Cerealcom, incalcarea flagranta a prevederilor -Cartei drepturilor si obligatiilor contribuabililor pe timpul desfasurarii controlului fiscal-, precum si incarcarea -notei de plata- a impozitului pe profit cu 1,2 miliarde de lei, justificata ca -eroare de calcul-. La care se adauga practica de depunere de plangeri penale, de catre DGFP, aproape concomitent cu comunicarea rezultatelor controlului, ceea ce duce la imposibilitatea rezolvarii contestatiilor depuse in temeiul legal si, implicit, la blocarea a importante sume de bani, necesare pentru buna desfasurare a campaniilor agricole.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.