Home Editorial Tradare, tradare…

Tradare, tradare…

DISTRIBUIŢI

Dupa ce au epuizat sacul de acuzatii privind ineficienta, lipsa de colaborare etc., aliatii au inceput sa se califice reciproc drept tradatori. Si pentru ca in orice tradare e nevoie de doi, a fost gasit si partenerul ideal: PSD-ul lui Geoana.

Democratii au pandit momentul potrivit: declaratia liberalului Dinu Patriciu privind atuurile unei guvernari PNL-PSD, teza sustinuta de omul de afaceri inca din 2004. Considerandu-se dincolo de orice suspiciuni, democratii au aruncat primii piatra spre liberali, acuzandu-i de tradare. Pentru a da si mai multa greutate demersului lor, in speranta erodarii electorale a aliatilor (cel putin pe hartie), au cooptat in aceasta campanie si cateva voci inregimentate politic in PNL, dar cu mare lipici la democrati. Astfel, Valeriu Stoica a declarat ca negocieri pentru o viitoare alianta PSD-PNL sunt purtate chiar in aceste zile de catre mai-marii liberali. Asa o fi, dar nici democratii nu sunt fecioare neprihanite, asa cum incearca ei sa ne convinga. Apeland la memorie, ne amintim ca, nu cu multa vreme in urma, la un hotel din Capitala o delegatie a PD, in frunte cu Vasile Blaga, a discutat pe-ndelete cu cativa membri marcanti ai PSD si cu certitudine nu au facut schimb de retete sau de prognoze meteo asa cum incercau sa-i convinga ulterior pe ziaristi.

De altfel, purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a tinut ieri sa faca ordine pe piata declaratiilor populiste, de delimitare de social-democrati. -Sunt uimit de incarcatura dramatica a discursului celor care condamna apropierea de PSD, in conditiile in care si ei, si noi stim ca lucrurile stau cu totul altfel-, a precizat Diaconescu. El a afirmat clar ca -sunt numeroase semnalele venite separat, atat de la PNL, cat si de la PD, iar mesajul era de fiecare data foarte clar, si anume relatiile dintre PSD si celalalt partid trebuie sa fie mai stranse-. Cu alte cuvinte, -iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori-.

E si firesc sa se intample asa, in conditiile in care ghilotina anticipatelor se afla deasupra capului tuturor, iar nivelul de simpatie al populatiei fata de politica aliatilor, in ciuda cifrelor din sondaje, scade simtitor. Ce poate fi mai simplu atunci, si pentru liberali, si pentru democrati, decat sa-si negocieze fiecare salvarea la putere, chiar si alaturi de -leprosii- pesedisti. Timpul ne va arata cu certitudine care negocieri au fost mai fructuoase.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.